capuseMini vacanţa prilejuită de Ziua de 1 Mai şi Sfintele Paşti nu a fost atât de norocoasă pentru mai bine de 50 de arădeni, care au ajuns la spital din cauza înţepăturilor de căpuşe. În aceste zile s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad, 32 de adulţi şi 21 de copii.
Toţi cei care s-au prezentat la medic au primit şi tratament cu antibiotice. „Pacienţilor care ajung la UPU li se face o mică incizie pentru îndepărtarea căpuşei. Pentru evi­tarea apariţiei complica­ţiilor neplăcute, aceştia sunt trimişi după aceea la Secţia de Boli infecţioase, unde li se administrează un tratament pe bază de anti­biotice. Recunosc că şi noi am rămas surprinşi de nu­mărul atât de mare de pacienţi care au fost înţepaţi de căpuşe în acest an“, ne-a declarat dr. Monica Puticiu, şefa secţiei UPU din cadrul Spi­ta­lului Clinic Judeţean de Urgen­ţă Arad.
Pe lângă senzaţia neplăcută provocată, căpuşele pot transmite şi boli chiar grave care pot cauza anemie sau chiar paralizie.
Dr. Laura Nicolescu, medic specialist în sănătate publică şi totodată directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Pu­blică Arad ne-a declarat că „persoanele care au fost muşcate de căpușe sunt sfătuite să se prezinte la me­dic ca să le scoată că­puşele şi astfel să le fie prevenită îmbolnăvirea cu boala Lymea sau borelioza acariana. Boala Lyme, produsă de muşcătura de căpuşe, este de fapt o encefalită care nu se vindecă, este lent-progresivă şi afectează serios capacitatea de mun­că a celui infectat. Simpto­mele majorităţii bolilor transmise de căpuşe includ slăbirea, şchiopătatul, umflarea încheieturilor sau anemia. Primele semne ale bolii pot apărea după zile, săptămâni sau chiar luni de la infectare. Unele căpuşe pot provoca o reacţie seve­ră, care culminează cu pa­ralizie. Această situaţie gravă se remediază treptat după ce parazitul este îndepărtat“.

  • Aradean spune:

    Si totusi, care e cauza cresterii alarmante a numarului de capuse din padurile Aradului ? Nu este o metoda de starpire / reducere a acestora ? Exista si metode de protectie a persoanelor care merg la iarba verde ? Care sunt zonele cu densitate mai mare de capuse, zone pe care e bine ca sa nu le frecventezi?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției