Peste 500 de persoane s-au vaccinat la nivelul Spitalului Județean, în primele două zile

0
404

515 cadre medicale și personal medical auxiliar s-au vaccinat împotriva virusului SARS CoV-2 în primele două zile de la demararea procesului de administrare a vaccinului, adică în 4 și 5 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

La nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad există patru centre de vaccinare, atât pentru angajații spitalului, cât și pentru cadre medicale de la clinici și cabinete private. Mai există, pe lângă acestea, un centru nou în municipiul Arad și un centru la Ineu.

„Până la această oră, personalul medical vaccinat nu a manifestat reacții adverse, iar toate dozele de vaccin primite de la Direcția de Sănătate Publică Arad au fost utilizate”, se arată în comunicatul de presă, remis ieri redacției noastre.

În data de 6 ianuarie au fost 204 cadre medicale programate pentru vaccinare, iar în data de 07 ianuarie se vor vaccina 242.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.