Începe scoala pentru cei  62.860 de elevi arădeni în 137 de școli de stat și 19 particulare.  Însă nu toți vor fi în bănci, ci vor face lecții tot de acasă, la calculator, sau tabletă. Deoarece în două localități Ignești și Cărand cursurile se vir desfășura online.“Avem două unități administrativ-teritoriale unde rata incidenței depășește 6, Cărand și Ignești, iar acolo unitățile școlare vor funcționa săptămâna viitoare în scenariul 2”, anunță CJSU.

În țară  12 localități au trecut de rată de infectare de 6 la mie, ceea ce înseamnă că elevii vor învăța online. Există însă și cazuri în care nu pandemia împiedică orele, ci lucrările de reparații la școli, care nu sunt gata, nici acum.

Violeta Prastean, director şcoală: „Copiii au device-uri, vom lucra pe platforma educaţională a şcolii, cadrele didactice vor preda conform orarului stabilit. Cadrele didactice au făcut cursuri de formare pentru a preda online.”

Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei: „Sperăm că această depăşire a ratei de 6 la mie să fie pentru scurt timp şi în curând, poate chiar săptămâna viitoare, să înceapă şi aceşti elevi cu prezenţă fizică. Până când nu vom fi total pregătiţi pentru predarea online, va fi nevoie de prezenţă fizică, pentru a limita pierderile pe care toţi elevii le-au suferit”.

Până când se atinge rata de 6 la mie, toţi elevii merg la şcoală. Atunci când acest prag este depăşit, funcţionează fizic doar creşele şi grădiniţele, în timp ce elevii se întorc la predarea online. Este însă permisă prezenţa fizică în şcolile speciale şi pentru orele de terapie ale elevilor cu nevoi speciale.

De asemenenea, luni vor avea loc şi festivităţile de început de an, cu respectarea însă a unor reguli stricte. Acestea se vor organiza în aer liber, nu vor dura mai mult de o oră şi jumătate şi toţi participanţii vor trebui să poarte masca de protecţie.

Reamintim că până în acest moment s-au vaccinat 61% din angajaţii sistemului de învăţământ.

 

 

Recomandările redacției