bugetari

Peste 600 de bugetari arădeni din administraţie vor intra în grevă generală cu o zi înainte de 1 Mai. În primării, activitatea va fi paralizată joi, 30 aprilie, doar chestiunile urgente urmând să fie asigurate. Salariaţii din administraţie vor protesta pentru creşteri salariale şi alte suplimente financiare, precum tichete de masă sau normă de hrană. Nu doar în primării va fi grevă, ci şi la Consiliul Judeţean.

Au trecut câţiva ani de la ultimele proteste de amploare din administraţie. Nemulţumirile bugetarilor au ajuns la cote ridicate astfel că, finalul lunii aduce proteste în toată ţara. Reprezentanţii sindicatelor locale membre ale Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au dat mai multe informaţii vizavi de cum va decurge ziua grevei la Arad.

Astfel, în cifre, potrivit sindicaliştilor locali, un număr de 647 de angajaţi din administraţie, din judeţul nostru vor face joi grevă, după ce aceştia au şi semnat că vor să protesteze. Nu se va lucra în primăriile din localităţile: Chișineu-Criș (40 persoane), Nădlac (50), Pecica (47) (Bata (7), Birchiș (12) Brazii (7) Cărand (11), Chisindia (10), Covăsînț (14), Fîntînele (19), Hălmagiu (15), Hășmaș (9), Mișca (16), Păuliş (23), Săvârşin (15), Secusigiu (17), Şepreuş (20), Şicula (18), Șimand (21), Tauț (16) şi Ususău (11),  Zădăreni (16) şi Zernid (9).

Arădenii care vor apela la serviciile Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanei trebuie să ştie că nici aici nu se va lucra. Un număr de 22 de angajaţi ai direcţiei vor întrerupe munca pentru o zi, în semn de protest faţă de nivelul salarizării.

La Consiliul Judeţean vor protesta 136 de persoane, ceea ce înseamnă – după cum spun sindicaliştii – 72 la sută din salariaţi.

Protest la CJA

De asemenea, se cer rreşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. „După legea salarizării nu au existat creşteri pentru salariaţii din administraţia publică, ci doar pentru alte categorii, precum salariaţii din învăţământ şi din sănătate. La nivelul judeţului nostrum, un număr de 647 de sindicalişti vor face grevă. La Consiliul Judeţean, activitatea nu va fi foarte mult afectată, întrucât tot ce a fost necesar de făcut pentru şedinţă a fost deja rezolvat. De asemenea, trebuie să spun că am anunţat conducerea în privinţa motivaţiei protestului şi avem parte de înţelegere“, a spus Boni Encev, preşedintele sindicatului „Consind“ din cadrul CJA.

Sindicaliştii cer reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. „La salariile pe care cei mai mulţi angajaţi din administraţie le au, pensiile vor fi de sub 800 de lei. Nu mai putem accepta şi nu înţeleg de ce durează atât de mult până când ajungem să luăm atitudine“, susţine preşedintele Cartel Alfa Arad, Ilie Don.

Dacă revendicările bugetarilor nu îşi vor găsi rezolvarea, sindicaliştii iau în calcul declanşarea grvei generale pe termen nelimitat, din luna octombrie.

Recomandările redacției