Peste 600 de misiuni îndeplinite de jandarmii arădeni în luna ianuarie

0
323

misiuni jandarmi
Nu mai puţin de 623 de misiuni de ordine şi siguranţă publică au fost duse la îndeplinire, în luna ianuarie, de Inspectoratul de jandarmi Judeţean Arad, misiuni care au avut ca obiective creşterea gradului de siguranţă în rândul cetăţenilor, apărarea proprietăţii publice şi private precum şi prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi infracţională.
Astfel, au fost executate 10 misiuni de asigurare a ordinii şi siguranței publice la manifestări sportive, cultural-artistice şi religioase și la manifestări de protest, jandarmii intervenind şi pentru aplanarea unor conflicte la 31 de solicitări telefonice venite din partea cetățenilor prin 112 sau direct la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
“Pe linia menţinerii ordinii publice, au fost desfășurate 563 de misiuni, în mediul urban și rural, acţionându-se atât în mod independent, cât și în sistem integrat. Au fost în atenție zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ, a piețelor și târgurilor și alte zone de interes. Pentru atingerea obiectivelor, colegii mei au cooperat cu organele de poliție, cu organe care gestionează activitatea silvică și cu executori judecătorești. De asemenea, am acționat și pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere”, preciza mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Pe timpul desfăşurării acestor misiuni de ordine publică au fost constatate 12 infracţiuni cu 18 autori, iar în misiunile desfăşurate în sistem integrat, au fost constatate 12 infracţiuni cu 13 autori. Au fost aplicate, de asemenea, 166 sancţiuni contravenționale dintre care 141 au fost amenzi în valoare totală de 46200 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 2353 lei.
Jandarmii arădeni au asigurat paza și protecția obiectivelor aflate în competență, precum și a transporturilor de valori, a celor de corespondenţă clasificată şi a transporturilor cu caracter special.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.