Peste 70.000 de persoane din peste 100 de ţări sunt aşteptate zilnic la Festivalul UNTOLD, în perioada sa de desfăşurare, 9-12 septembrie, organizatorii anunţând măsuri de siguranţă sporite, scrie G4Media.ro.

„Participă persoane din peste 100 de ţări. Anul acesta avem o limită de 75.000 de persoane zilnic impusă de autorităţi. În 2019 am avut circa 100.000 de persoane zilnic. Deci, în anul acesta va fi 70-75% din participarea de la ediţia precedentă”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, managerul UNTOLD, Bogdan Buta, conform digi24.

Organizatorii şi reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au mai arătat că vor fi instituite măsuri de siguranţă excepţionale şi că festivalul va fi cel mai sigur din Europa.

„În calitate de comandant al acţiunii pot să confirm că structurile MAI ai căror principali reprezentanţi sunt prezenţi aici sunt pregătite să asigure ordinea publică cu ocazia acestui eveniment important care a revenit la Cluj, în acest oraş viu. UNTOLD, după cum am afirmat şi ediţiile anterioare, este unul dintre cele mai sigure evenimente din ţară şi nu numai, ci şi din Europa şi din lume. Aproape 1.000 de lucrători în uniformă ai structurilor MAI, alături de poliţişti locali, angajaţi ai firmei de pază şi protecţie vor asigura securitatea şi protecţia participanţilor”, a declarat şeful Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, Sebastian Cliţan, în conferinţa de presă susţinută alături de şefii IPJ şi ISU Cluj, conform sursei citate.

 

Organizatorii au mai arătat că masca de protecţie este obligatorie la festival, iar ca măsuri suplimentare, accesul se va face doar cu certificatul digital european COVID-19 sau pe bază de testare rapidă antigen.

 

 

Recomandările redacției