Peste 80.000 de morţi de la începutul revoltei din Siria (ONG)

0
291

Peste 80.000 de persoane, dintre care aproape jumătate civili, au fost ucise în Siria de la începutul revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, a anunţat duminică Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), preluat de AFP.

Revolta, care a debutat cu proteste paşnice pro-democraţie, reprimate cu brutalitate, s-a transformat ulterior într-un sângeros război civil, soldat, potrivit ONU, cu 4,2 milioane de persoane strămutate şi cu 1,4 milioane de refugiaţi.

Bilanţul ONG-ului (cu sediul la Londra) vorbeşte despre 70.257 de decese în rândul civililor, soldaţilor şi rebelilor şi de peste 12.000 de morţi în rândul informatorilor şi miliţiilor pro-regim.

Datele ONG-ului se bazează pe cifrele oferite de surse medicale şi militare.

AOSDH susţine că în confruntări şi-au pierdut viaţa 34.473 de civili – dintre care 4.788 de copii şi 3.049 de femei – 16.687 de rebeli şi 16.729 de soldaţi şi dezertori.

La aceştia se adaugă 2.368 de morţi neidentificaţi şi 12.000 de informatori şi de membri ai miliţiilor pro-regim.

Potrivit OSDH, aceste cifre nu-i includ pe cei peste 10.000 de deţinuţi din închisorile regimului sau pe cei 2.500 de membri ai forţelor pro-regim capturaţi de rebeli.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.