Peste 80 de români care au intrat prin punctele de frontieră au fost plasați în carantină în puctele amenajate în județul nostru. Punctele de carantină au o capacitate de doar 120 de locuri, iar numărul oamenilor pentru care se impune carantina crește, odată cu valul de întoarceri în țară. Autoritățile nu se confruntă doar cu un număr mare de persoane care se întorc din „zonele roșii“ ale Italiei, ci și cu refuzarea carantinei. Mai muți românii ajunși în vămi și chestionați au dat dovadă de iresponsabilitate, iar marți seara, la unul dintre centrele de carantină s-a iscat scandal, pentru că s-au opus măsurii. Ca și cum lucrurile n-ar fi destul de grave, mulți români nu declară zona din care se întorc, în pofida riscurilor. Autoritățile atrag atenția că vor fi acuzați de fals în declarații.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică Arad reprezentată de directorul Constantin Cătană a declarat că mai multe persoane au refuzat meargă în centrul de carantină, însă, în cele din urmă, oamenii au fost convinşi să respecte măsurile.

„Dânşii au refuzat carantina, au coborât din maşină şi au spus că nu rămân în carantină. După discuţii cu dânşii, am pornit spre alt centru de carantină. Voi discuta cu dânşii despre cum să efectuăm testele, le trimitem la Timişoara şi să vedem mâine rezultatele. Avem în carantină persoane din aproape toate judeţele. Sunt peste 80 de persoane. Aceasta este reglementarea şi noi o respectăm: toată lumea, toţi cetăţenii care vin din «zona roşie», toată Italia, sunt carantinaţi în judeţul de frontieră”, a declarat pentru o agenție de presă, Constantin Cătană, director DSP Arad.

Reprezentanții DSP Arad susțin că fac față cu greu volumului de muncă și atribuții, în contextul numărului mare de români care revin în țară.

În cursul zilei de marți și până miercuri dimineața, peste 11.000 de români au trecut prin Vama Nădlac. Fiecare persoană care ajunge în punctul de trecere a frontierei este controlată de medici, iar celor care sunt în carantină li se recoltează probe pentru testele de coronavirus.

  • ION spune:

    Domnul director spune idiotii…..Italia prin decret a redefinit sistemul de zone….nu mai exista zone rosii si galbene. Italia e o unica ZONA SUB PROTECTIE. MACAR SA SE INFORMEZE DE TERMENI INAINTE DE A VORBI PROSTII.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției