La finele săptămânii, pe terenul din Sânnicolau Mic, Șoimii Lipova a trecut cu 2-1 de CSC Ghiroda, în al cincilea amical al verii. Cele două formații se vor reîntâlni și pe puncte în seria a IV-a a Ligii a III-a.
Scorul a fost deschis de Sulea, care a marcat după o pasă filtrantă a lui Trabalka. Elevii lui Flavius Sabău și-au dublat avantajul prin Michel Vlad, care a înscris din dreapta, după o centrare din partea opus a a lui Denis Rusu. Jovanic a închis tabela pe final de meci, în urma unui corner, scor 2-1 pentru „șoimi”.
După 4-4 cu Sântana, Lipova încheie cu un succes cea de-a patra săptămână de pregătire. „Am jucat destul de bine, le-am cerut jucătorilor ca nivelul de concentrare să fie cât mai apropiat de cel din campionat. Dacă în meciurile precedente am luat multe goluri, acum am stat mult mai bine în teren. Am avut și noi ocazii, au avut și adversarii, dar puteam și închide jocul. La 2-0 am avut două ocazii mari. În linii mari, sunt mulțumit, ne-am prezentat bine, am folosit o formulă mai apropiată de campionat și cei care au mai intrat au evoluat bine. Suntem pe drumul cel bun. Intrăm în ciclu săptămânal de pregătire și vom încheia la Dumbrăvița cu un amical. Lotul este definitivat, mai așteptăm doar un portar, în rest suntem acoperiți pe toate posturile”, a menționat Flavius Sabău, antrenorul „șoimilor”.
Octavian Benga, care i-a luat locul lui Paul Codrea pe banca Ghirodei în această vară, a apreciat valoarea adversarilor, pe care îi vede din nou implicați în lupta pentru primul loc. „Am avut un program încărcat, după cantonament și meci de Cupa României, așa că am început cu fotbaliști care au jucat mai puțin. Adversarul este unul foarte bun, care, alături de Dumbrăvița, se va lupta și anul acesta pentru prima poziție a clasamentului. A fost un joc echilibrat,de nivel ridicat, ambele echipe au jucat constructiv, mai ales adversarii. Înfrângerea este, însă, nemeritată, am avut 3-4 ocazii mari. Sunt puțin supărat pe jucătorii mei, pentru că nu am marcat din ocazii clare și am luat două goluri pe greșeli personale”, au fost cuvintele noului tehnician al echipei timișene, care – deocamdată – nu poate conta pe arădeanul Ionuț Ianc (accidentat).
Formații:
Șoimii Lipova: Pădure – Nagy, Dolga, Bercu, Filimon – Vlad, Lazea, M. Popa, Rusu – Trabalka, Sulea. Au mai intrat: Buta – Stoin, Savin, Banyoi, Prună, Istrate, Dobrean, Simion, A. Popa, Hațegan.
Ghiroda: Șipoș – Sabău, Goța, Bocșan, Mancaș – Herci, Casian – Budur, Jichici, Ghinescu – Baranyi. Au mai intrat: M. Gakos – Liuba, Jovanic, Andreica, Pițuc, Bădăuță, Silaghi.
Peste o colegă de serie în amical: Șoimii Lipova – CSC Ghiroda 2-1
Recomandările redacției
Actualitate 117
Pompierii și cei de la Ambulanță, într-un exercițiu amplu la o fabrică din Zimandu Nou
citește mai mult »
Actualitate 129
Maria, o polițistă de la imigrări, își donează periodic părul pentru femeile diagnosticate cu cancer
citește mai mult »
Actualitate 19
Peste 120 de străini introduși în Centrul de Custodie Publică Arad, în primele două luni ale acestui an
citește mai mult »
Actualitate 29
9 iunie, data limită până la care românii îşi pot face viza de flotant pentru a vota la alegerile din iunie
citește mai mult »
Actualitate 153
Bursele școlare de merit, de 450 de lei, doar pe hârtie, în realitate elevii primesc sume mult mai mici
citește mai mult »
A1 218
Casa în care o femeie a ars de vie a luat foc în urma unui scurtcircuit electric
citește mai mult »
A1 142
Pieton acroșat de mașină, în zona Romanilor
citește mai mult »
Anunțuri 12
REGIA PUBLICA LOCALĂ OCOLUL SILVIC DUMBRAVA R. A.
citește mai mult »