UVVG - Rev. Studii de... - la 10 ani - 14 nov. 2014 323Aradul s-a numărat printre oraşele în care s-a manifestat pentru respectarea dreptului de vot, atât al românilor din ţară cât şi al celor din diaspora. Protestul a avut loc la aceeaşi oră, în Arad, Timişoara, Cluj, Iaşi, Bucureşti, şi în alte oraşe, pentru a încuraja românii să iasă la vot.

Arădenii au răspuns apelului făcut de asociaţia A.R.A.D., „Este timpul să ieşim în stradă! Să nu strigăm democraţie şi schimbare din faţa monitoarelor.
Să ieşim în stradă, să fim solidari faţă de românii din diaspora, batjocoriţi de guvernanţii noştrii. Se organizează un marş de solidaritate, un marş de susţinere a articolul 36 din Constituţia României, articol, care apără Dreptul la Vot”.
 
Arădenii s-au adunat în număr mare în faţa Casei Sindicatelor, vineri, la ora 17, de unde au plecat în marş pe Bulevardul Revoluţiei până la Teatru, şi înapoi, până la Primărie.

UVVG - Rev. Studii de... - la 10 ani - 14 nov. 2014 321Timp de câteva ore, protestatarii au „trezit” centrul oraşului cu vuvuzele, lozinci, şi îndemnuri de mers la vot. În tot acest timp au scandat împotriva nerespectării dreptului la vot, a actualului guvern, şi împotriva premierului Victor Ponta. „Vor să voteze, lăsaţi-i să voteze”, „Veniţi cu noi, în turul doi”, „Jos Ponta, Aradul nu te vrea”, „Dacă vă pasă, nu staţi în casă”. Manifestarea a fost asistată pe întreg traseul de poliţişti şi jandarmi, nesemnalizându-se evenimente deosebite pe parcursul marşului. Arădeni de toate vârstele au participat la manifestare, în spirit de solidaritate cu românii cărora nu li s-a permis să voteze.

 

 

  • Dan Bacos spune:

    nu cred,..probabil ca sint bolnavi,orcine a trecut de 18 ani poate vota ,votul incepe la ora 7 si se termina la 21,sa se incadreze in orar,..cine poate ,poate,..inca la Roma ,la 9,21 nu a votat nimeni pina acum,..

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției