Zilele trecute, a fost aprobată la nivel de minister documentația privind stimulentul de risc care va fi acordat celor din linia întâi în lupta cu noul virus. Nici mai mult nici mai puțin de  44.074 persoane din sistemul sanitar primesc în aceste zile, stimulentul de risc aferent lunii aprilie.

Ministerul Sănătății a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2020.

Astfel, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2 500 lei brut.

Sumele, în valoare de 33 053 000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74 000 000 lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Situația la Arad

Majoritatea celor care vor primi cei 500 de euro în plus față de salar sunt angajați ai Spitalului Județean Arad. „Listele au fost finalizate vineri, după ce au fost refăcute de mai multe ori. Beneficiarii sunt 1126 de angajați ai Spitalului Județean Arad, dintre care 293 medici, 570 asistenți medicali, 250 de brancardieri și infirmiere și alți 13 angajați care sunt incluși la categoria alt personal medical (n.r. – tehnicieni laborator, chimiști), ne-a declarat liderul Sanitas, Otinel Șandru.

Și angajați ai Direcției de Sănătate Publică Arad, dintre cei care au fost repartizați la triaj, vor primi acest stimulent de risc, prin Casa de Asigurări.  „Cei care vor beneficia de stimulentul de risc sunt: 115 medici rezidenți, 161 de persoane care activează la Unitatea de Primire Urgențe, 47 angajați ai DSP Arad și 52 de asistenți și medici școlari, delegați la DSP. Spitalul Județean Arad va face aceste plăți prin Casa de Asigurări de Sănătate”, ne-a declarat Horea Timiș, directorul DSP Arad. De menționat este faptul că și celor implicați în transportul pacienților cu Covid-19 li se va acorda acest stimulent de risc.

  • Betty spune:

    Mulțumim că medicii școlari delegați la DSP au fost lăsați pe dinafară după cum spune articolul

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției