Peste o sută de cadre medicale au protestat în fața Prefecturii

0
670

Angajații din spitalele arădene au pichetat astăzi sediul Prefecturii, în semn de protest față de deciziile luate de Guvernul Câțu. Otinel Șandru, președintele Sanitas Arad: „Ne-am adunat în jur de 100 de persoane în fața Prefecturii Arad pentru a protesta împotriva neaplicării Legii 153 privind creșterile salariale pentru lucrătorii din domeniul sănătății. Legislativul României a aprobat o lege – cadru a salarizării bugetarilor, iar guvernul actual, proaspăt numit, caută «ieșiri» pentru a nu acorda, în 2021 creșterile salariale legale. Lovește, în principal, exact în acele categorii de personal care au fost deja discriminate prin modul în care legiuitorii au gândit sistemul de salarizare: infirmiere, brancardieri, îngrijitoare, registratori medicali, personal TESA (economiști, juriști, referenți), personal de întreținere (bucătari, liftieri, fochiști, spălătorese, operatori telefonie, muncitori calificaţi şi necalificaţi, mecanici), asistenți sociali, operatori calculator din cadrul serviciilor de ambulanţă şi UPU etc“.

Cadrele medicale susțin că Guvernul nu iartă însă nici celelalte categorii de salariați care vor avea în continuare sporuri calculate prin raportare la salariul de bază din ianuarie 2018 (sporul pentru asigurarea continuităţii – pentru orele lucrate sâmbătă, duminică şi în sărbători legale, sporul de noapte/de tură, tariful orar pentru gărzile suplimentare ale medicilor şi sporul pentru orele de gardă).

Așadar, în plină pandemie, când sistemele de sănătate și cel de asistență socială sunt atât de greu încercate, guvernul tratează angajații din aceste domenii cu rea-voință, adâncindu-le dezamăgirea, sporindu-le stresul și afectând astfel capacitatea de muncă unor oameni deja epuizați după 11 luni de luptă continuă în prima linie a frontului pandemic.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.