Căutările privind dispariția copilului din Vânători, au fost reluate în această dimineață, în continuare fiind angrenate forțele de ordine din teritoriu și voluntari.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență intervine astăzi la căutări cu autospecială de teren cu capacitate mare de trecere 8×8 (autoșenilată) și o barcă pentru a putea căuta pe canale.

După ce în cursul zilelor de sâmbătă și duminică s-au acoperit aproximativ 35 de km în căutarea copilului de șapte ani, luni s-a intervenit cu o altă echipă pentru a se întregii căutarea la 100 de kilometri în total. Ziua de luni a fost îngreunată de stratul de zăpadă subțire care a făcut imposibilă atât identificarea de urme noi cât și deplasarea celor care nu aveau vehicule pregătite pentru o astfel de situație.Echipele au periat fără succes albiile canalelor de irigații din zonă. Căutările au fost sistate în jurul orei 16.00, la solicitarea autorităților.

Recomandările redacției