evaziune fiscalaÎn cadrul acţiunilor pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, de la începutul lunii şi până în prezent, poliţiştii arădeni au verificat 4400 de autovehicule care transportau mărfuri, controlând, de asemenea, şi 1500 de agenţi economici.
„Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, în perioada 1-19 aprilie a.c. s-a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit, cu preponderenţă a produselor specifice sărbătorilor pascale. Pentru neregulile constatate, colegii mei au aplicat 5300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.975.000 de lei”, preciza comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Poliţiştii au constatat 135 de infracţiuni pentru care au întocmit dosare de cercetare penală, 70 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi 55 pentru alte infracţiuni, în cadrul acestor dosare fiind cercetate 107 persoane bănuite că au săvârşit infracţiuni în acest domeniu.
Un alt aspect important care trebuie menţionat este acela că, în perioada derulării acţiunii, au fost reţinute în vederea confiscării 2000 de kg. de carne şi produse din carne, 30 de tone de legume şi fructe, 32 de tone de cereale, 5000 de fire de flori, 100 kg. de brânzeturi, sute de produse de panificaţie, ţigarete, dulciuri, 350 kg. de cafea, 6000 de litri de ulei din floarea soarelui, alcool etc. Valoarea mărfurilor confiscate s-a ridicat la 554.000 de lei.

Recomandările redacției