Petre: „Bucuros de interesul cluburilor importante din Europa pentru mine, dar mai am treabă la UTA”

0
175

FOTO: UTA Media Design

Juniorul de aur al UTA-ei a explodat pur și simplu în deplasarea de la Balotești. Adrian Petre a reușit nu mai puțin de patru goluri pentru trei puncte prețioase pentru arădeni, dar și un posibil transfer la o grupare din străinătate. Așa cum vă informam, în tribune la Balotești au luat loc printre alții Omar Milanetto, seful departamentului de scounting de la Genoa Calcio (Serie A Italia) și Donato di Campli, cunoscut impresar, cel care îl reprezintă printre alții pe Marco Veratti, mijlocașul lui PSG. Ambii au venit special pentru atacantul de 18 ani, cum și Cătălin Sărmășan, impresarul orădean care a avut grijă de vârful crescut de Atletico a fost prezent la București. „I-am văzut și eu pe acei domni în tribună, am aflat doar după meci cine sunt. Mă bucur de interesul lor și prin dânșii al unor grupări importante din Europa, dar eu nu știu nimic deocamdată despre vreun posibil transfer. Știu doar că mai am de disputat câteva meciuri până la iarnă pentru echipa cu care am contract, îmi propun să dau totul pentru ea, prin goluri, pase, sau orice ceea ce este nevoie pentru cât mai multe victorii. Așa că, mai am treabă la UTA”, a spus Petre.
Legat de desfășurarea confruntării din județul Ilfov, mai în glumă, mai în serios, eroul „roș-albilor” a adăugat: „A fost o partidă de luptă, ceva în genul ultimelor noastre meciuri acasă. Paradoxal, am jucat mai bine când am atacat în suprafața de teren mai proastă, mai mocirloasă. Probabil, că ne-am obișnuit cu condițiile de pe Motorul și astfel ne-a fost mai simplu să jucăm bine și să găsim golurile victoriei. Sunt trei puncte mari, necesare pentru noi”.
Din luna iulie încoace, Adi Petre a reușit trei „pokeruri”: în Supercupa Elite cu Viitorul Constanța, în meciul cu Șoimii Pâncota și sâmbătă, la Balotești. Dar, se poate spune că a fost meciul vieții cel de sâmbătă? „Poate, la 37 de ani, când mă voi uita în spate, pot vorbi despre un meci sau altul ca și meciul vieții. Am doar 18 ani, toată cariera în față, sper să reușesc performanțe mai importante decât cea de azi” (n.a. sâmbătă), a concluzionat talen­tatul utist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.