UTA a fost aproape să obțină un rezultat bun în compania Speziei. După o primă repriză controlată mai mult de italieni, arădenii au arătat mult mai bine după pauză, când Adi Petre a și adus egalarea. Din păcate pentru roș-albi, ultima fază a venit cu golul victoriei gazdelor.
„A fost un meci de pregătire bun și greu, în același timp, pentru că am venit după o perioadă intensă. Am dat tot ce am putut, dar, din păcate, n-am reușit să scoatem un rezultat pozitiv. Nu ne-au speriat adversarii, am dorit să le demonstrăm că putem juca și noi la un nivel înalt. Păcat că am luat gol la ultima fază. Nu pot să spun că au fost peste noi, s-a văzut, poate experiența lor. E greu să spun că mi-am câștigat locul în atac după un singur gol, dar mi-a dat multă încredere să înscriu în poarta unei echipe mai bune decât cele din campionatul nostru. Depinde totul de mine și sper ca antrenorii să se bazeze pe mine în continuare”, a comentat autorul golului arădean, Adrian Petre.

Recomandările redacției