Petre Şchiopu, ultimul transfer

Nu am fost un fan al fotbalului din fragedă pruncie. Am jucat şi eu fotbal ca orice copil sănătos la cap şi la picior. E drept că pe mine mă alegeau ultimul în echipă. Ar fi renunţat la mine bucuroşi, dar n-aveau încotro. Mai ales că mingea de gumă era a mea. Oricum, postul meu era acelaşi: portar. Culmea, mie-mi plăcea. Nu mă deranja nimeni, aveam timp să mă gândesc la ale mele. De exemplu mă gândeam că poate şi mingea aia o fi având un suflet, iar ăia dau cu piciorul în ea, de la unul la altul. Aşa că mă apuca mila de minge, le-o luam şi fugeam cu ea spre poartă. Spre poarta şcolii. Mă opreau şi după ce mă lămureau cu vreo două după ceafă meciul continua. Şi-atunci, de ce să-mi placă fotbalul?
Totul s-a schimbat când am schimbat pubertatea pe adolescenţă, o vârstă în schimbare.  Am ajuns la oraş, am început să văd meciuri adevărate cu fotbalişti adevăraţi. Cea care m-a lămurit că fotbalul este o artă se numeşte Lady UTA. Până atunci văzusem meciuri cu Frontiera Curtici. Îmi plăceau de acolo Avrămuţ, Nistor, Doba, Creţu, Bulboacă, Grozav (viitorul poet Petre Grozav)… şi alţii.
La început am fost iritat de felul cum erau lăudaţi jucătorii de la UTA: extraordinari, cei mai buni din România, campionii ţării! Un prieten şi coleg la tipografie, Ionică Morar, mă lămureşte să merg la un meci. Mă duc. Nu mai ştiu la care meci, cu cine a jucat UTA. Jur pe perfecţiunea unei mingi de fotbal şi pe aerul de la capătul străzii Poetului (acolo unde a fost, este şi va fi Stadionul UTA), că acel meci a fost ca o revelaţie, ca o pătrundere spontană în poezia lui Blaga. Am început să înţeleg ce vrea fotbalul, ce este fotbalul şi de ce este iubit acest sport. Atunci am înţeles de ce fotbalul este de interes mondial, este sportul fără clase sociale, fără galoane nobiliare, este sportul tuturor. Lady UTA acelei perioade m-a făcut să înţeleg poezia fotbalului, frumuseţea sportului şi al adevăratului fair-play. Pe atunci era o competiţie naţională fair-play, care se numea „Trofeul Petchovski“. Iar Petchovski plecase de la UTA spre veşnicie, doar de câţiva ani. Era perioada în care nu se punea problema dacă bate sau nu UTA, ci doar cu cât bate. Aşa se făceau atunci pariurile: cu cât bate UTA?
Jucătorii echipei erau dumnezei pe pământ. Iată, pe cei de care-mi amintesc: Gornea, Pojoni, Birău, Brosovski, Kalinin, Domide, Şchiopu, Florian Dumitrescu, Sima, Atodiresei, Cura…
De câteva zile, unul dintre ei e amintire, precum Lady UTA acelor ani: Petre Şchiopu. Am petrecut mult timp împreună, povestindu-mi despre UTA şi utişti. Una din amintiri: meci UTA-FC Argeş. Coco îl pune pe Petre Şchiopu să-l păzească pe marele Dobrin, preferatul galeriilor de oriunde din ţară. Petre îmi spune că n-a putut să-l păzească, dar galeria scanda: „Măi Dobrine, măi Dobrine/ Fuge Şchiopu după tine“.
Acum Petre Şchiopu, unul din marii jucători ai echipei UTA, cea care m-a făcut să iubesc fotbalul a plecat pe urmele lui Dobrin, pentru o miuţă. Parafrazez: Măi Dobrine, măi Dobrine/Petre Şchiopu-i lângă tine! Acum, Petre Şchiopu a obţinut cel mai trainic transfer.
Petre Şchiopu, ne-ai lăsat mai singuri, mai trişti, şi mai săraci cu o pasă genială! Fie-ţi veşnicia uşoară!