Petrică Pașca, distins cu titlul de ambasador al culturii arădene

0
470

Cunoscutul rapsod, Petrică Pașca este oficial, ambasador al culturii arădene. Distincția de excelență – titlul de „Ambasador al Culturii Arădene“, i-a fost acordată pentru întreaga carieră, pentru profesionalismul cu care a gestionat peisajul complex al folclorului arădean și a îndrumat generații de artiști spre afirmare, punând întotdeauna în prim plan calitatea și valoarea actului cultural. Titlul a fost acordat de Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Premierea a avut loc în cadrul unui eveniment de gală, organizat de Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean, la Sebiș. „Sunt onorat să trăiesc o aşa mare împlinire sufletească, acum când peste puţin timp voi împlini 50 de ani de activitate în acest domeniu. Cine nu se bucură când vede aprecierea celor din jur şi a autorităţilor, mai ales într-un asemenea moment? Le mulţumesc frumos celor care mă apreciază şi au decis să-mi acorde această distincţie care mă onorează”, a spus Petrică Pașca.

Duminică seara, Casa de Cultură din Sebiș a fost neîncăpătoare pentru sutele de localnici veniți să susțină prin prezența lor spectacolul de gală organizat pentru a sărbători ediția cu numărul 50 a Festivalului Cântecului Popular din Țara Zărandului. Deoarece nu au mai avut loc în sala de spectacol, aproximativ 250 de localnici au urmărit spectacolul pe ecranul uriaș amplasat în afara sălii.

„Taragotistul Petrică Paşca cântă, în circuitul profesionst, din sezonul 1968-1969, când a activat la Orchestra Populară a Filarmonicii din Cluj. Din anul 1971 s-a transferat la Arad și nu cred că greșesc când spun că ăsta a fost marele noroc al folclorului arădean! A colaborat cu cercetătorul şi etnomuzicologul Ioan T. Florea. Din anul 1990, ansamblul „Rapsozii Zărandului”, coordonată de Petrică Pașca, a primit statutul de formaţie profesionistă și s-a aplecat asupra repertoriului tradițional arădean, cu sonorităţi specifice care amintesc de tarafurile vechi din zona Aradului, reînviind muzica și stilul de interpretare pe cale de dispariție. În anul 1997 a înregistrat, într-un album-eveniment, cântece reprezentative din Ţara Zarandului, Câmpia Aradului, Podgoria Aradului, Ţara Moţilor. Parcursul său profesional excepțional a motivat decizia de a-i acorda această distincție”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În următorul interval, la Consiliul Județean se va desfășura o festivitate prin care maestrul Petrică Pașca va primi această distincție și într-un cadru instituțional. Succesul spectacolului de gală de la Sebiș a confirmat calitatea evenimentelor culturale organizate de CJA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.