Patru consilieri locali din comuna Zăbrani, foşti membri ai PNL, s-au înscris în PSD. Este vorba despre Ciceu Petru, Ianc Graţian, Potra Dorel şi Tomi Casian. Principalul motiv invocat de consilierii locali este opoziţia faţă de primarul PDL din localitate. În opinia acestora, primarul PDL are un comportament „dictatorial şi mincinosˮ. „Noi am susţinut investiţiile în favoarea cetăţenilor, dar nu am dorit să susţinem toate iniţiativele primarului Toader. În momentul fuziunii PDL-PNL, am fost ameninţaţi că trebuie să susţinem necondiţionat proiecte în care noi nu credem. În plus, noi am cerut votul cetăţenilor pentru USL şi pentru proiectele USL la nivel local şi la nivel naţional. Noi le-am spus oamenilor că trebuie să voteze pentru Antonescu şi Ponta şi acum ne trezim cu Iohannis şi Blaga. Nu credem că este corect. Noi trecem la PSD dar considerăm că nu trădăm ci, dimpotrivă, rămânem consecvenţi ideilor noastre şi votului pe care l-am primit din partea cetăţenilor”, a spus Petru Ciceu.

Recomandările redacției