Pfizer începe studiile clinice ale vaccinului la femeile gravide

0
170

Pfizer-BioNTech a anunțat joi că începe studiile clinice ale vaccinului său împotriva Covid-19 la femeile gravide. În studiu vor fi incluse femei cu vârsta de peste 18 ani care sunt în intervalul 24-34 de săptămâni de sarcină, scrie NBC News, potrivit Mediafax.

Primele doze vor fi administrate în SUA, a precizat Pfizer. Compania farmaceutică își propune să înscrie aproximativ 4.000 de femei însărcinate la studii, care vor include participanți în SUA, precum și în Brazilia, Canada, Chile, Mozambic, Africa de Sud, Spania și Marea Britanie.

Cercetătorii vor monitoriza eventualele efecte secundare negative la femei, inclusiv avortul spontan. Există câteva date preliminare privind siguranța în timpul sarcinii, deoarece unele femei din studiile anterioare privind vaccinul anti-COVID au rămas însărcinate în timp ce erau deja implicate în studiile clinice.

„Din tot ceea ce vedem până acum de la femeile însărcinate care au făcut vaccinul, nu există semnale că ar exista probleme”, a afirmat Stacey Stewart, președintele March of Dimes.

Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, femeile gravide care se infectează cu SARS-CoV-2 prezintă un risc crescut de complicații, inclusiv nașterea prematură.

Studiul Pfizer va urmări, de asemenea, și nou-născuții timp de șase luni de la naștere pentru a vedea dacă anticorpii de la mamă se transferă la sugari.

Există un precedent pentru o astfel de protecție. Bebelușii născuți din femei care au primit vaccinul antigripal au un nivel de protecție împotriva gripei timp de cel puțin șase luni, până când pot primi și ei vaccinul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.