Pieţele din Arad rămân deschise

0
600

Piețele din Arad vor rămâne deschise, respectând măsurile necesare pentru sănătatea publică şi combaterea pandemiei. Reprezentanții Primăriei au dat asigurări, într-o conferinţă de presă, că pieţele din Arad rămân deschise.

Aradul este într-o situaţie favorabilă – pieţele sunt în spaţii deschise şi pot funcţiona fără probleme. Halele construite lângă pieţe sunt de fapt magazine şi nu avem probleme, îşi pot desfăşura activitatea în continuare. Sunt spaţii delimitate, am fost pe teren şi am dat dispoziţie să avem toate uşile deschise pentru aerisire. În piaţa Mioriţa comerianţii au revenit din hală în spaţiul deschis, hala din Vlaicu este organizată modular, uşile sunt deschise, desfacem perimetral pereţii şi avem regim deschis. Toţi producătorii locali şi toţi arădenii au acces în pieţe, suntem preocupaţi şi de respectarea regulilor”, spun reprezentanții Primăriei Municipiului Arad.

În cadrul conferinței, s-a discutat și despre vizita doctorului Virgil Musta de duminică, pentru a găsi noi răspunsuri şi soluţii pentru tratarea bolnavilor. „Domnia sa spunea un lucru simplu: în spitale vom avea locuri puţine, oricâte spaţii vom deschide, se vor umple. Unii pacienţi pot fi îngrijiţi la domiciliu, trebuie să ne pregătim pentru situaţia în care starea lor de sănătate se agravează. Doctorul Musta a venit cu ideea să facă o instruire cu cadre medicale, medici de familie, pentru astfel de situaţii. Cu ajutorul lor, vom încerca să îi ajutăm pe cei care se vor trata la domiciliu, inclusiv cu butelii cu oxigen la domiciliu, sub îndrumarea medicilor, dacă va fi nevoie. L-am pus în legătură pe doctorul Musta şi cu doctorul Gheorghe Domşa, vom avea acces asigurat la o platformă de informaţii cu privire la evoluţiile tratamentelor. Îi mulţumesc pentru iniţiativă şi pentru timpul alocat nouă, arădenilor”, spun cei din Primăria Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.