Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. este mândru de munca depusă de pilotul Gabriel Ivan, din Felnac, care a lucrat la punctul Smurd din Arad și acum este la Jibou.

La 31 de ani, Gabriel Ivan este unul dintre piloții cu aproximativ 2.000 de ore de zbor la activ și își amintește cu nostalgie de emoțiile pe care le-a trăit la primele misiuni, spunând că „emoțiile există și acum, însă sub o altă formă. Trăiesc un amestec de sentimente în care satisfacția primează”.

A făcut cunoștință cu aviația în timp ce era elev la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, în cadrul unor vizite de studiu la diverse unități militare din țară.

Atunci am urcat prima dată în cabina unui elicopter. Am fost fascinat de pasiunea cu care vorbeau piloții despre zbor. În acel moment am știut că vreau să fac și eu parte din această echipă. Așadar, nu am făcut altceva decât să urmez, la finalul liceului, etapele normale de selecție și să ajung pe lista studenților admiși la Academia Forțelor Aeriene Române.”, spune arădeanul.

Lucrează de zece ani în cadrul Inspectoratului General de Aviație și, asemenea oricărui pilot, a participat la numeroase misiuni complexe, una dintre acestea fiind salvarea unui tânăr, de aproximativ 20 de ani, în zona Masivului Vlădeasa.

În ciuda rănilor pe care le avea, îmi amintesc că era perfect conștient de ce se întâmpla și știu că l-am încurajat să lupte pentru viața lui, spunându-i că suntem aici pentru a-l salva. Atunci am realizat că viața lui depindea de mobilizarea noastră. Atât eu, cât și colegul meu am sprijinit echipa medicală deoarece a fost necesară o serie de intervenții complexe pentru a-l stabiliza, înainte de transportul la spital. Nu există sentiment mai plăcut decât acela când știi că ai ajutat la salvarea unei vieți. Meseria noastră presupune pregătire continuă, la fel ca în cazul personalului medical. Nu există un prag în care să poți spune: gata, am învățat tot ce era de învățat!”.

Recomandările redacției