enciu1După reunirea de la ora 10,30, de pe arena din Subcetate, pâncotanii           s-au mutat la Business Cafe pentru o scurtă întâlnire cu presa. La ea au participat șefii Pavel Piroș și Bebe Bontea, directorul sportiv, Sorin Tarcea, antrenorul Dan Cuedan și noile achiziții, Marco Enciu și Dan Gavrilescu.
Înainte de a intra în miezul problemei, președintele „alb-negrilor” a vorbit și despre cele întâmplate în toamnă, având și un mic regret împărtășit și de oficialitățile locale a orașului din Podgorie.
„Am mai spus că nu sunt mulțumit de locul din clasament, vom discuta între noi și vom înlătura cauzele. Nici conducerea Primăriei Pâncota nu e mulțumită, cu puțină atenție puteam fi mult mai sus. Dar s-a vorbit destul de Pâncota, un orășel de 6.000 de locuitori, despre care nimeni de pe planetă nu s-a gândit că se va bate de la egal la egal cu echipe de tradiție din România”, a punctat Piroș.
„Probabil ceea ce îi nemulțumește pe iubitorii fotbalului din Pîncota sunt rezultatele, deși ne-am jucat șansa în fiecare meci și am contat. Nu a măturat nicio echipă cu noi pe jos, cu toate că avem adversare bine structurate, cu jucători de mare valoare. De aceea am considerat că trebuie să ne lansăm într-o campanie ce să ne asigure surplus în ceea ce privește calitatea, nu cantitatea. Enciu și Gavrilescu au spus ceva în fotbalul din România, i-am ales pe sprânceană”, a făcut trecerea de la trecut la prezent și viitor „principalul” Cuedan.
În completare, Pavel Piroș a vorbit în stilu-i caracteristic despre cele două achiziții prezente la întâlnirea cu presarii. Cea de-a treia, Souleymane Traore, sosește de abia marți la Arad. „După discuțiile din tur, mi-am dorit enorm să achiziționăm două piese – caractere pentru a ne ajuta în retur. Aveam nevoie lângă Alin Mihai de un vârf veritabil. Am încercat cu mulți, cu Staicu, care era pe buzele tuturor. Băd susține că n-a primit suficiente șanse. Doream un valoros, nu întâmplător Enciu a avut multe oferte. Mai trebuie să recunosc că în calcule a intrat Boștină și încă 3-4 jucători. Gavrilescu vine să întărească o linie de mijloc unde am suferit mult. Aveam nevoie de un jucător de creație, care să gândească mai mult și să pună în valoare cele două vârfuri. Și Dan a avut oferte de la Sebiș sau Vâlcea, dar Pâncota pentru că ne cunoștea și are încredere în noi”, consideră bossul „șoimilor”.
Pe 5 februarie, pâncotanii pleacă în cantonament la Gârda de Jos. „Am ales locația din Munții Apuseni pentru că, personal, cred că altitudinea de 1.250 de metri prinde foarte bine pentru rezistența fotbaliștilor”, a adăugat Piroș.
Pe aceeași linie optimistă s-a înscris și Sorin Tarcea. „Eu zic că toți am început mai bine perioada dinaintea minireturului și playoutului. Condițiile de pregătire sunt mai bune, cantonamentul e stabilit, am legat și amicale bune. Ne-am gândit la foarte mulți jucători, dar ne-am orientat în final spre cei care au fost titulari și au marcat sau au pasat decisiv. Nu am luat dintre cei care au stat pe bancă, cum văd că fac alte echipe. Sperăm să se acomodeze, să intre atmosferă foarte bună ce a existat mereu la Pâncota și împreună să ne îndeplinim toate obiectivele”, a afirmat și directorul sportiv al divizionarei secunde arădene.

Recomandările redacției