pirosDupă Concordia Chiajna în 2012 și Pandurii Târgu Jiu anul trecut, „șoimii” pâncotani își propun să aducă în Podgorie o nouă grupare de Liga 1. O pot face prin intermediul Cupei României, dar înainte de toate trebuie să treacă o altă formație arădeană. CS Ineu nu îi va aștepta cu flori pe „alb-negri”, mai ales că a depus la rândul ei destule efort să ajungă până aici. „Bănuiam că o să dăm peste Pâncota în Cupă, așa că suntem conștienți cam ce ne așteaptă. Fiind o echipă de Liga a II-a, cu mulți jucători experimentați și un antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare, au prima șansă, însă asta nu înseamnă că au și câștigat deja meciul. Vom face tot ce ne stă în putință să-i învingem și nu cred că ar fi un lucru chiar imposibil”, a spus Cristi Sculici, care mai crede că nu se poate repeta scorul din amicalul de acum trei săptămâni, când trupa lui Ionuț Popa câștiga cu
4-0 la Ineu.
Obișnuit deja cu fazele superioare ale Cupei României Timi­șoreana, Pavel Piroș sună adu­- narea deja pentru deplasarea din Țara Zărandului. „Suntem conștienți că echipa gazdă, una în formare, cu mulți jucători tineri, dornici d eperformanță, își va vinde scump pielea, dar nu trebuie să uităm că noi avem deja o tradiție frumoasă în această competiție. Am adus echipe de Liga 1 la Pâncota și asta vrem să reușim și în acest an. Va fi un meci frumos cred eu, vor fi și orgolii la mijloc, dar trebuie să dăm totul pentru calificare. Ne pregătim din toate punctele de vedere pentru această partidă, am virat o parte din salariile restante către jucători și staff, urmând să intrăm încetul cu încetul în normalitate. Până la urmă, vor exista toate acele condiții de performanță la Pâncota”, explică președintele „șoimilor”.

Recomandările redacției