Pentru faptul că eşti născut în zi de 13 nu trebuie să te consideri un ghinionist (şi eu am văzut lumina zilei într-o astfel de dată şi, slavă Domnului…). Sau dacă vezi în faţa ta o nevinovată pisică neagră nu aştepta să-ţi cadă în cap albastru cerului, nu se va întâmpla, în cel mai rău caz rişti să te împiedici în timp ce faci cei trei paşi înapoi.
Când spargi o oglindă aştepţi să te pască şapte ani de ghinion, iar această superstiţie vine dintr-un trecut îndepărtat, atunci când s-a descoperit oglinda, adică reflexia, la fel ca şi umbra, oamenii credeau că-i o parte din sufletul lor şi dacă se spărgea, sufletul era vătămat; azi ştim că sufletul nu-i închis într-o banală oglindă. Superstiţiile sunt diverse şi le găsim la nuntă, la sărbători, la femei gravide, la copii, la botez, la vestimentaţie, practic urmăresc omul pe parcursul vieţii lui. Însă trebuie să facem o diferenţă între superstiţii de acest gen şi tradiţiile populare de la evenimentele din viaţa omului, care s-au transmis prin viu grai, având drept scop retrăirea unor evenimente care acum au ieşit din uzul zilnic şi care se mai păstrează doar în mediile rurale, dar care nu au nimic în comun cu superstiţiile.
Sigur, superstiţiile au pus stăpânire pe unii, în aşa fel încât cred orice, dar nu ce trebuie, ca de exemplu, cred că „e de rău” dacă le va ieşi în cale un orb, o femeie cu găleata goală, un infirm sau chiar un „popă”, şi ar fi în stare să-i ocărască sau chiar să fugă de ei, ce să mai vorbim de unii care cred că în momentul când văd un doctor se vor îmbolnăvi. Dragi mei, la câţi doctori şi „popi” mi-a dat Dumnezeu să văd în ultimii şapte ani, ar trebui să fi fost de mult în groapă …, dar, uite, încă mai scriu!
Lăsând la o parte nota noastră puţin hazlie, constatăm, cu durere, că omul crede mai mult în superstiţii, ce sunt, practic, nişte amăgiri demonice, decât în învăţătura Bisericii, care condamnă superstiţiile. Apostolul Pavel îl atenţionează pe Timotei, în prima scrisoare trimisă acestuia că „Duhul grăieşte lămurit că în vremile cele din urmă unii se vor îndepărta de la credinţă, luând aminte la lucrurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor prin făţărnicia unor mincinoşi înfieraţi cu fierul roşu în propriile cugete” (I Timotei 4, 1).
Sfântul Nicodim Aghioritul, ca de altfel toţi Părinţii Bisericii, condamnă astfel de practici şi de credinţe, care vin din amăgirea diavolului ca să-i piardă pe oameni de la calea adevărului. Practic, superstiţiile distrug încrederea omului în el însuşi, în Dumnezeu şi în semenii lui, devenind o simplă victimă ce trăieşte dependent de aceste superstiţii şi care-l conduc pe om spre un neopăgânism, prin simplul fapt că acceptă astfel de practici: scuipatul în sân, trei paşi înapoi, aruncatul peste umăr cu sare etc. Toate aceste superstiţii pot primi alte conotaţii, ajungând ca omul să practice ritualuri oculte sau vrăjitoria, condamnate de Biserică şi chiar de Mântuitorul însuşi. Canonul 6 de la Sinodul VI Ecumenic şi canonul 83 al Sfântului Vasile cel Mare prevăd că cei ce merg la vrăjitori să cadă sub penitenţă şase ani, iar dacă persistă în aceste practici, să fie daţi afară din Biserică. Canonul 65 şi 72 al Sfântului Vasile cel Mare sancţionează pe cel ce practică vrăjitoria cu 20 de ani de penitenţă, iar Sfântul Grigore de Nissa, în canonul 3, aseamănă gravitatea păcatului celor ce merg la vrăjitor cu cei ce încalcă credinţa.
În concluzie, superstiţiile, practicile vrăjitoreşti făcute de „mama şopârla sau omida” (că am şi uitat care-i numele ei) ori ritualurile făcute de maica Veronica făcătoare de minuni, ce scoate argintul viu din termometru doar printr-o discuţie telefonică, sau mai nou de vizioterapeuţii tv care prin ecran ştiu că ai un cont frumuşel în bancă şi că eşti destul de credul ca să te fraierească, toţi aceştia nu sunt altceva decât oameni care au bătut palma cu dracu’, amăgind şi batjocorind pe toţi cei care le cad în plasă.
Deci, superstiţiile sunt lipsa credinţei autentice în Hristos, cel ce a pătimit pentru fiecare din noi, zdrobind porţile iadului cu puterea Învierii Sale, căci aceasta este esenţa credinţei noastre, iar practicile oculte – amăgiri demonice.
Paul Krizner
