Făcându-mi plimbarea de seară pe faleză, văd în faţa mea la câţiva metri o doamnă prezentabilă care mergea şi ea la fel de liniştită ca şi mine, gândindu-se la una, alta, când, de-odată, o văd cum face trei paşi (de-a dreptul mortali) înapoi, intră într-o stare de agitaţie, chiar de panică şi începe să scuipe de trei ori în sân, să-şi facă semnul crucii la un ochi, îngânând ceva, însă din cauza distanţei nu am auzit ce spune.

Oare ce motiv, mă întrebam în sinea mea, avea „cucoana” să facă astfel de gesturi, ce puteau să dea cu ea de pământ într-o clipă de neatenţie când păşea înapoi cu spatele. Când mă uit mai bine, ce să vezi?, o biată pisică neagră îi tăiase calea. E, ăsta da motiv, mă gândeam. Avusesem ocazia să mă amuz pe baza unei superstiţii în care credea „madam”, eu râdeam văzându-mi mai departe de drum, în timp ce ea încă mai „bătea din gură”.

Poate nu aş fi scris aceste cugetări cu privire la superstiţii dacă nu aş fi trăit o scenă penibilă cu o doamnă superstiţioasă, ce credea mai de grabă în nenorocirea adusă de o nevinovată pisică neagră, decât în Hristos. Cred că mulţi, chiar foarte mulţi dintre fraţii noştri, trăiesc o credinţă emoţională, sentimentală şi superstiţioasă, punând mai mare accent pe aceste superstiţii, ce n-ar trebui să-i caracterizeze, şi care sunt şi banale, dar se pare că adevărata credinţă în Dumnezeu şi în puterea biruinţei răului e lăsată undeva în umbră.

În tradiţia noastră străveche, superstiţiile fac parte din mentalităţile colective ale poporului, ele vin dintr-un trecut îndepărtat şi persistă până azi, în detrimentul credinţei autentice.

Pisica neagră, cele trei ceasuri rele de marţi, vineri-13, câini, lilieci, bufniţe, trecerea pe sub scară, întâlnirea cu un coşar (hărţuit de-a dreptul de concetăţeni, că, vezi Doamne, aduce noroc), toate acestea şi altele sunt superstiţii din care oamenii şi-au făcut un cult. Ce să mai vorbim de horoscop, care-i devorat şi interpretat până la loc comanda. Ştiu mulţi care cumpără ziarul doar pentru a citi horoscopul, iar dacă au vaga impresie că le scrie „de rău” ar fi în stare să nu iasă nici din casă.

Dar ce este superstiţia? Forma de dicţionar susţine că este o prejudecată care decurge din credinţa în spiritele bune şi rele, este o credinţă primitivă, în vrăji, farmece, în semne prevestitoare, în numere fatidice şi alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei. Acest cuvânt îşi trage izvor din latinescul superstitio. Deci, superstiţiile provin, după cum am menţionat, dintr-o credinţă populară păgână şi care a ţinut mentalitatea colectivă multe secole de-a rândul la nivel mediocru.

Pentru faptul că eşti născut în zi de 13 nu trebuie să te consideri un ghinionist (şi eu am văzut lumina zilei într-o astfel de dată şi, slavă Domnului…). Sau dacă vezi în faţa ta o nevinovată pisică neagră nu aştepta să-ţi cadă în cap albastru cerului, nu se va întâmpla, în cel mai rău caz rişti să te împiedici în timp ce faci cei trei paşi înapoi.

Paul Krizner

Recomandările redacției