Aradul, orașul bicicletelor. Consultându-l pe reputatul istoric arădean, prof. Ujj Janos, mereu dispus să ne ofere amănunte interesante, am aflat că în 1960, în Arad, erau 16.000 biciclete. Ca un amănunt, domnia sa își amintește că 1951, când și-a înregistrat la Primărie prima bicicleta (move) pentru a primi număr, a lui fost a 12.917 bicicletă. Iată, o creștere spectaculoasă în 1960, motivată de faptul că  Fabrica de Biciclete de la Zărnești și-a diversificat producția de biciclete, asigurând și o calitate superioară. Vă amintiți de mărcile Carpați, Tohan, Pionier și Pegas, aceasta din urmă, foarte căutată, se vindea „cu pile” pe sub mână.  Îmi amintesc că am cumpărat un PEGAS galben, atât de dorit de fiul meu, tocmai de la magazinul sătesc din Galșa. În oraș, Pegas, nici nu era expusă în vitrine. Bicicleta mea credincioasă a fost un Tohan roșu cumpărat din magazinul Auto-Moto  de la gară în 1978 cu 889 lei. L-am folosit 30 de ani , apoi l-am făcut cadou. În Arad circulația a ajuns o aventură, bicicliștii devenind o pradă ușoară pentru automobiliștii deveniți peste noapte șoferi. A venit și în Arad moda automobilului , cu Dacii și second-hand-urile refulate din Europa.   În dispută, pentru  – spațiu vital – cum era de așteptat  a învins automobilul. Automobilul a îngenunchiat și orașul Arad, devenit neadaptat  la numărul mare de automobile. Nimănui nu-i păsa de bicicletă.
Astăzi, fiecare familia, fie locuind la bloc, fie la casă, are în debara, pe coridoare, sub porți, lângă automobilul din garaj, biciclete, toate moderne, cu schimbătoare, ca niște mecanisme pre­țioase, păzite și lăudate la prieteni, obiecte de „patrimoniu familial”, de colecție, cumpărate cu sacrificii de la alți maniaci, toate aduse din Germania. Bicicletele arădenilor, rar se văd în circulație pe bulevarde ori străzile aglo­­me­rate. Cel mai adesea sunt transportate  pe capotă spre locurile tradiționale de agrement.
Ce vremuri domnule!  Unde sunt timpurile când cei peste 16.000 salariați de la „Vagoane”. 9.000 de la UTA, mii de la Abator, TEBA, Strungul, IMAR,  mulți pe biciclete, la orele de schimb, 7 ; 15: 23, în cohorte, în șiruri nesfârșite, șerpuiau pe străzi , pe trotuare, spre și de la fabrici spre case. Fiecare fabrică avea „garaje pentru biciclete” cu rastele și paznici. Astăzi gata, s-au dus în amintire fabricile, dar și hangarele cu rastelele. Tot astăzi, bicicletele sunt atât de sofisticate, de scumpe, de importante, că nimeni nu riscă să le lase la poartă, să-i fie tăiate încuietorile și să dispară. Odinioară, bicicletele Tohan , cu miile, erau proptite de garduri, cu o singură încuietoare fiecare și rar se fura câte una.
Nici în anii cu multe biciclete, ce circulau în Arad, nici astăzi, după 1989, nimeni nu s-a „încordat” să construiască doritele piste , vizibile de cum am pășit în Europa. În Ungaria, bicicleta este respectată, tot arădeanul a văzut pistele, și s-a minunat, a suspinat, și s-a întors acasă să privească la bicicleta lui din debara.
Există în Arad un rai pentru biciclete, pe Faleză, între podul CFR și Podul Decebal, chiar dacă se circulă în umbra semnelor de interdicție, și cu îngăduința tacită a polițiștilor. Am văzut atâtea fețe surâzătoare, chipuri de fetițe, de bunici, de adolescenți, toți pedalând cu convingere, respirând adânc, ca într-o ora de educație fizică , severă, la care s-au supus de bunăvoie. Vezi pe Faleză viteji pe patine cu rotile, ce te depășesc șuierând, dar și omuleții de-o șchioapă, ce-și încearcă forțele pe triciclete, vegheați de părinți, ce nu se pot minuna îndeajuns de isprava copiilor.
Vă invităm, stimați consilieri CLM, să vedeți ce înseamnă bicicleta pentru arădeni, veniți și voi cu bicicletele, vă provocăm la întrecere, pe Faleză. Poate, apoi să urgentați trasarea unei piste, pe arterele principale, pe care arădenii o așteptă ca pe o mană cerească.
Bujor Buda

Recomandările redacției