Pistru a dizolvat conducerea organizaţiei municipale ALDE !

0
374

Preşedintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, a anunţat, în conferinţă de presă, dizolvarea Biroului Politic Municipal, în frunte cu preşedintele interimar Ion Şcheau. Până la formarea unui nou Birou, Pistru va conduce şi organizaţia municipală. El a explicat că măsura a fost cauzată de rezultatele pe municipiu la alegerile europarlamentare, sub 4%. “Este clar că este vorba despre lipsă de implicare. Nu există cartier în care fiecare membru al conducere municipale să nu aibă cel puţin cinci prieteni, iar să obţii două voturi în anumite secţii, este inexplicabil. Am decis să dizolv tot Biroul Politic Municipal, iar până la desemnarea unei noi conduceri voi prelua personal această responsabilitate”, a spus Pistru. Deputatul a declarat că, evident, este dezamăgit de rezultate, dar a ţinut să precizeze că, una peste alta, ALDE Arad a obţinut cu circa 1.000 de voturi mai nult decât la alegerile din 2016, fiind pe locul trei între cele 5organizaţii din ţară care au realizat mai multe voturi  decât în 2016. Pistru a vorbit şi despre decizia ALDE de a rămâne la guvernare, precum şi despre măsurile pe care le va susţine în cadrul coaliţiei. Ca un element interesant, ALDE va iniţia un proiect de lege care să prevadă că alegerile europarlamentare din diaspora vor dura 7 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.