pistru

Deputatul PNL Arad Eusebiu Pistru, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că Master Planul de Transporturi întocmit de Guvernul Ponta este plin de sume desprinse din filmele științifico-fantastice. În același timp, parlamentarul liberal s-a declarat foarte dezamăgit de faptul că județul Arad n-a fost inclus în acest Master Plan.  „Am participat la o discuție pe tema Master Planului de Transporturi, împreună cu comisiile reunite pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților și Senat. Discuția a avut loc la Ministerul Transporturilor, participând și domnul ministru Ioan Rus. După ce anul trecut, în luna decembrie, a fost prezentată o variantă, după care a fost pus în dezbatere, iar în această săptămână, după dezbatere, au apărut cu 650 km mai multe autrostăzi, unele drumuri expres în plus (interese politice), alte sume de bani pentru aeroporturi, alte sume pentru calea ferată și alte sume pentru porturi. Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că domnul Rus a făcut o prezentare pompoasă, foarte frumoasă, cu hărți colorate, cu drumuri, cu aeroporturi, valoarea acestui Master Plan ajungând, doar pe sectorul rutier, la o sumă de peste 26,5 de miliarde de euro, o sumă enorm de mare, care nu este conformă cu realitatea. În ceea ce privește sectorul feroviar, suma totală ajunge la peste 19,5 miliarde de euro. În sectorul naval suma totală se ridică la 2,277 de miliarde de euro, pe sectoare intermodale vorbim de 165 milioane de euro, iar pe sectorul aerian de 599 de milioane de euro. În total, pentru acest Master Plan, România ar avea nevoie de 49,99 de miliarde de euro. După părerea mea, aceste sume sunt desprinse din filme SF și nu au legătură cu realitatea, nefiind posibil ca noi să avem vreodată acești bani. Noi avem, din exercițiul financiar 2014-2020, 34,985 de miliarde de euro, dar asta ar însemna să îi luăm pe toți”, a declarat Eusebiu Pistru.    În ceea ce privește includerea Aradului în acest Master Plan de Transporturi, deputatul PNL Arad spune că județul nostru a fost uitat din nou.  Din cele 15 aeroporturi din țară, doar două nu sunt incluse, cel din Arad și cel din Satu Mare. Este pentru al doilea an consecutiv când acest Guvern nu dă nici un ban pentru Aeroportul Arad. „Totuși, cei din PSD Arad vin și ne spun că Guvernul dă bani pentru Arad. Vă dau un exemplu petrecut în finalul anului precedent, când domnul deputat Măduța a venit și ne-a spus că Guvernul Ponta a alocat peste 10 milioane de lei pentru drumurile din Arad. Este adevărat, au alocat acești bani, dar nu de la Guvern, ci tot din banii arădenilor, mai exact din TVA-ul colectat la nivelul județului Arad, iar acest lucru nu l-au spus”, a adăugat Pistru. Cât despre Coridorul de Transport IV Paneuropean, parlamentarul PNL spune că este sceptic și că s-ar bucura dacă românii vor putea circula pe autostrada Sibiu-Vâlcea-Pitești până în 2020, pentru că, la cum arată situația actuală, lucrurile nu par a fi rezolvate mai repede.

Recomandările redacției