Pivot de peste Ocean pentru „galben-albastre”

0
227

Începutul de an a venit cu un transfer de marcă pentru deținătoarea bronzului național la baschet feminin. Conducerea clubului FCC Baschet Arad a pus mâna pe o jucătoare din cel mai important campionat din lume, WNBA și acoperă golul lăsat de plecarea bielorusei Yanina Inkina încă de la începutul lunii octombrie a anului trecut.
Caliya Robinson are 23 de ani, măsoară 1,91 metri şi poate evolua pe poziţiile 4 și 5. Este una dintre cele cinci jucătoare din istoria Universităţii din Georgia care a reușit peste 1.000 de puncte, 800 de recuperări şi 200 de blocaje. La acest ultim capitol, în ultimii patru ani a fost mereu în Top 3. A mai adăugat şi nu mai puţin de 28 de double-double-uri.
În sezonul 2018-2019, a marcat în medie 14.2 puncte pe meci și și-a trecut în cont 8.3 recuperări. Evoluţiile sale pozitive au făcut ca aceasta să fie remarcată de Indiana Fevers, echipă de WNBA, pentru care – însă – nu a apucat să debuteze încă în meciurile pe puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.