Ploile abundente care au căzut sâmbătă au provocat inundaţii în localitățile Ghioroc şi Păuliş din Podgoria Aradului, zeci de gospodării fiind afectate în ambele comune. Potrivit lui Corneliu Popi-Moroda, primarul comunei Ghioroc, şuvoaiele de apă care s-au scurs cu repeziciune de pe versanţii dealurilor din jur au inundat în localitate câteva zeci de gospodării – case, curţi şi grădini – cantităţile mari de apă neputând fi preluate de şanţurile de colectare a apelor pluviale de pe străzile comunei. Locuitorii comunei au ieşit imediat pe străzi pentru a îndepărta mâlul din şanţuri, acţiunea cetăţenilor fiind sprijinită de Primărie. Potrivit Agerpres, la circa zece kilometri distanţă, în comuna Păuliş, situaţia a fost similară celei din Ghioroc, zeci de gospodării, dar şi mai multe străzi fiind inundate de mâlul adus de şuvoiele de apă care s-au scurs de pe versanţii dealurilor din zonă. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca (PNL), a declarat că a cerut aparatului de specialitate al administraţiei judeţene decolmatarea urgentă a rigolelor care au fost înfundate de aluviuni. El l-a acuzat pe primarul PSD din Păuliş că nu a acordat atenţie inundaţiilor din localitate, fiind plecat la mitingul social-democraţilor din Bucureşti. „Am avut astăzi inundaţii în judeţ, pe Drumul Vinului, la Ghioroc şi la Păuliş. În prima dintre comune, primarul Corneliu Popi – Morodan a intervenit imediat alături de localnici, făcând ceea ce trebuie să facă un primar căruia oamenii i-au acordat încrederea lor. În schimb la Păuliş situaţia a fost îngreunată de faptul că, din câte spuneau cetăţenii comunei, primarul Ioan Turcin nu se află în localitate, alături de cetăţeni, fiind plecat pentru a lua parte la mitingul PSD organizat de PSD în Capitală. Situaţia în Păuliş a fost şi îngreunată şi de faptul că postul de viceprimar al comunei este vacant de câtva timp”, a declarat, pentru Agerpres, Iustin Cionca.
(C.G.)

Recomandările redacției