Duminică, 28 noiembrie, românii s-au bucurat de o vreme prietenoasă. De astăzi însă, vremea se schimbă radical, iar temperaturile se vor apropia treptat de cele normale perioadei din calendar. E timpul să pregătim hainele groase, căci iarna începe să-și facă simțită prezența și devine din ce în ce mai capricioasă.

Potrivit meteorologilor, temperaturile vor coborî semnificativ pe întreg teritoriul ţării. Maximele vor fi cuprinse între două şi 12 grade Celsius. De asemenea, precipitațiile își vor face apariția în Crişana şi Banat.

„Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius.

Cer mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, în zonele deruloase din Crişana şi Banat unde vor mai fi precipitaţii salbe mixte. În restul teritoriului va fi un cer variabil şi probabilitatea pentru ploi va fi redusă. La munte, însă, la altitudini mari se aşteaptă ninsori şi rafale ale vântului destul de însemnate ce pot depăşi local şi 80 km/h”, a declarat meteorologul ANM.

Recomandările redacției