hlisteiutaEchipele momentului în fotbalul arădean au încrucișat, aseară, săbiile în cadrul rundei a patra a Cupei României Timișoreana. Mai experimentată și pragmatică, Pâncota a res­pectat calculele hârtiei și a trecut în prelungiri de o formație UTA care a evoluat curajos și a murit frumos. Dovada acestei afirmații o reprezintă titulatura de omul meciului câștigată de portarul „șoimilor”, Ovidiu Pașcalău.
Ambele echipei au început tare, cu inrări la limita regulamentului neta­xate de arbitrul de centru. După mi­nutul 10, s-au văzut în atac gazdele. Mai întâi, Copil a finalizat cu un șut în diagonală ce s-a dus mult pe lângă poartă o acțiune prelungită, iar apoi Dragoș a tras tot în cros, cu stângul, la 1 metru de colțul lung, după o pasă inspirată a lui Hlistei. În replică, Maghici a șutat multe peste poarta adversă de la 18 metri, pasa aparținându-i lui Polgar. Tot fostul botoșănean a centrat bine,  Alin Mihai a reluat din întoarcee, dar exact pe direcția lui Bodea. În mi­nutul 31, Pîncota a beneficiat de o lovitură liberă indirectă din 7 metri. Polgar a așeazat pentru Dubeștean, care a tras în blocaj. Două minute mai târziu, gazdele au avut ocazia reprizei. Popa a centrat de pe dreapta, Ousmane a reluat cu capul, Pașcalău a respins cu dificultate de la colțul lung, nigerianul reia apoi în transversală, dar în același timp a comis fault în atac. La un alt atac al UTA-ei, Ousmane i-a făcut un balon pe stânga lui Hlistei,  „decarul” a fost anticipat de Pașcalău, după care Varga a șutat de la 23 de metri, iar același goal-keeper al „alb-negrilor” a reținut în doi timpi. Finalul primei părți a aparțiut vizitatorilor. Maghici a centrat de pe dreapta, mingea a ajuns pe colțul lung la Dubeștean, care – însă – a fost blocat curajos de Bodea în numai 6 metri. Chiar înainte de ultimul fluier, Lung și-a plasat bine lovitura de cap din careul mic, dar Suslak a intervenit de lângă bară și Bodea a reținut. 0-0, scor la pauză.
Repriza a debutat cu o ocazie „textilistă”. Hlistei și-a „lucrat” un balon pe stânga trage spre colțul lung, dar Pașcalău a avut un nou reflex salvator. După un șut-centrare al lui Suslak din unghi parat de Pașcalău, Staicu și-a încercat șutul de la 20 de metri, însă mingea s-a dus peste transversală. La intrarea pe teren, Nădăban a executat o lovitură lateral stânga, dar portarul Șoimilor a respins atent cu pumnii din vinclu. După 10 minute confuze, pâncotanii deschid scorul la o fază norocoasă. Mingea a rămas cu noroc la Mihai, care a pătruns în careu, a centrat în gura porții, de unde Huțanu, talonat de Popa, a împins balonul în plasă: 0-1 (min. 69). Nagy a mutat cu Bulza în locul lui Chindriș și UTA a trecut la sistemul 4-2-3-1, însă fazele de poartă s-au lăsat așteptate. Mai experimentată, Pîncota a controlat tactic partida și  UTA a mai fost periculoasă doar la faze fixe. La una dintre acestea, Nădăban  a tras direct din lovitură liberă de la 30 de metri, dar Pașcalău a fost din nou de netrecut. Totuși, bravul portar al „șoimilor” avea să se recunoască învins în prelungiri. Rus a centrat de pe dreapta, Hlistei a preluat la colțul lung și a trimis în plasă din 8 metri. Până la fluier, Bulza a preluat greșit o centrare a lui Ousmane, irosind șansa calificării utiste încă din timpul regulamentar.
„Alb-roșii” au presat în debutul prelungirilor, dar Bulza a mai ratat odată din apropiere. Și, în minutul 99,  la o acțiune ce nu anunța mare lucru, Sălăjan a prins un șut frumos de la 21 de metri, la colțul scurt și Bodea a fost învins: 1-2. Nici partea secundă a prelungirilor nu a fost mai norocoasă pentru gazde. La trei minute de la reluarea jocului, Dubeștean a trimis o centrare șutată de pe stânga și Staicu a marcat cu capul, din plonjon: 1-3. Nădăban a trimis eronat pe lângă un balon primit cadou la marginea careului și speranțele UTA-ei se risipeau aici. Mai mult, Staicu, în două rânduri și Mihai au ratat desprinderea din poziții ideale, așa că partida s-a încheiat la două goluri diferență în favoarea divizionarei secunde.
Formații:
UTA: Bodea – A. Popa, Botiș, Filaret, Suslak – Copil (59 Nădăban), Chindriș (72 Bulza), Varga, Hlistei – Ousmane, Dragoș (46 Rus). Antrenor: Roland Nagy
Pîncota: Pașcalău – Ad. Rusu, Crușoveanu, Lung, Siminic – Huțanu (74 Issa), Dubeștean, Polgar, Maghici (84 Sălăjan) – Mihai, Băd (46 Staicu). Antrenor: Dan Cuedan
Arbitri: Dorian Barzuca (Lugoj) – Petru Gașpar și Raul Ghiciulescu (din Timișoara)
Cartonașe galbene: Copil – min. 12, Varga – min. 87 / Polgar – min. 33, Lung – min. 59, Dubeștean – min. 97, Sălăjan – min. 118

Recomandările redacției