Lucrurile merg pe repede înainte la PNL Arad, după victoria categorică la europarlamentare, cei care conduc partidul local au decis să tranșeze din fașă posibilele convulsii interne, cauzate de bătălia pentru candidaturi la alegerile locale și parlamentare de anul viitor. Luni, într-un anonimat total, ca să nu spun în secret, a avut loc ședința Biroului Politic Municipal al PNL Arad, care a luat niște decizii extrem de importante. Primo: Călin Bibarț va fi primar interimar în locul lui Falcă, un lucru absolut normal, că doar nu era să fie Bognar! Adică, să fim scrupuloși la datorie, Bibarț trebuie să fie votat de majoritatea consilierilor municipali, că nu decide PNL, ci acea majoritate. Evident, un fleac, mașina de vot va funcționa, iar Călin Bibarț va fi primar interimar. Surpriza mare s-ar putea să apară la votarea celui care va deveni viceprimar, în locul lui Călin Bibarț, tot în urma unui vot al consilierilor local. BPM a decis că acesta va fi Ionel Bulbuc! Rămâne de văzut dacă vechii PD-iști-PDL-iști sau PNL-iști vor înghiți acest afront, acceptând promovarea unui actor care s-a remarcat doar prin niște bulbuci de propagandă, fără a avea vreo idee despre administrație. Secundo: același BPM a decis că îl susține pe Cionca drept candidat la președinția Consiliului Județean, iar pe locotenentul lui, Sergiu Bîlcea, pentru candidatura la Primăria Aradului . Precizare: Organizația Municipală a PNL este cea care, conform statutului, propune conducerii județene candidatul, dar Biroul Politic Județean poate să voteze împotrivă! Important este faptul că dacă propunerea nu este acceptată de către BPJ, aceasta nu poate să desemneze alt candidat, ci doar să ceară BPM să vină cu altcineva !Nu este clar dacă regula este valabilă și în cazul candidatului pentru președinția Consiliului Județean, după câte știu eu, nu ! Ca să fie foarte clar: în cazul lui Bîlcea, BPM a luat o decizie, pe când față de Cionca și-a exprimat doar susținerea, dar cel care va decide este BPJ. Terțio: imediat după ședința BPM, a fost o conferință de presă, în care Falcă a explicat că BPJ trebuie să-i acorde lui Călin Bibarț un loc eligibil pe listele pentru alegerile parlamentare din 2020, ca premiu de consolare pentru renunțarea la candidatura pentru Primăria Aradului. În paranteză fie spus, foștii liberali arădeni au ridicat pretenții, cerând ca omul lor să fie candidat. Foștii liberali nu puteau să accepte să se aleagă cu praful de pe tobă, să nu aibă chiar pe nimeni în funcție de conducere, așa că vor primar, adică Sergiu Bîlcea !Rămâne de văzut ce vor stabili șefii, adică, mai exact, Falcă, pentru că, repet, sunt doar niște propuneri de candidați. Falcă, deși l-a detronat pe socrul și profesorul să, Gheorghe Seculici, a păstrat cu sfințenie cheia susccesului acestuia: găsește compensații pentru toată lumea !

Recomandările redacției