CIONCA 5Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în urma discuțiilor pe care reprezentații PNL le-au avut cu președintele Klaus Ioha­nnis, că liberalii se pregătesc să acționeze Guvernul în contencios administrativ dacă se refuză în conti­nuare organizarea alegerilor parțiale acolo unde este nevoie. „Unul din subiectele discutate, miercuri, de reprezentanții Partidului Națio­nal Liberal cu președintele Klaus Iohannis, a fost refuzul Guvernului de a organiza alegeri parțiale pentru o serie de mandate vacante din administrația locală. Din punctul nostru de vedere demo­crația nu trebuie negociată în Ro­mânia, iar premierul Victor Ponta trebuie să înțeleagă că legea nu este facultativă. Legea trebuie aplicată tot timpul, nu doar când îi convine lui Victor Ponta și co­le­gilor săi din PSD. În acest moment peste două milioane de români nu mai au reprezentanți aleși în conducerea Consiliului Județean, în primării sau în Parlament. Guvernul încalcă, în continuare, le­gea și refuză să organizeze alegerile parțiale. Paradoxal este faptul că Executivul și actuala majoritate parlamentară spun că susțin mo­dificarea legislației electorale, însă în același context nu respectă le­gea în vigoare. Demersul nostru pentru a organiza alegeri parțiale va fi concretizat, chiar dacă Guver­nul nu dorește acest lucru, printr-o acțiune în contencios administrativ, pe care o vom depune săptă­mâna viitoare”, a declarat Iustin Cionca. Totodată, prim-vicepreședintele PNL Arad a mai explicat că, de teama românilor care le-au „dat o palmă” pe 16 noiembrie, Victor Ponta și PSD vor să decidă după bunul lor plac când se organizează alegeri. „PSD a ajuns să decidă când sunt alegeri, unde e bine să fie alegeri și unde nu, substituindu-se legii. În funcție de propriul interes și speriat de rezultatul votului din 16 noiembrie, atunci când românii «i-au dat o palmă», Victor Ponta încearcă să ne convingă de faptul că orașele și județele nu au ne­voie de reprezentanți, că acele comunități pot fi conduse încă un an fără președinți de Consilii Jude­țene, fără primari și fără consilii locale. Mai mult, Victor Ponta mai are puțin și ne condiționează drep­tului la vot, invocând costurile ridicate ale organizării de alegeri parțiale. În aceeași logică, PSD nu ar mai organiza alegeri nici pentru Parlament, nici pentru Președinție întrucât banii chel­tuiți pentru acest lucru ar fi prea mulți bani  și mai degrabă îi direcționează către baroni”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.

Recomandările redacției