În fiecare an la Bădăcin are loc comemorarea lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Marii Uniri.
Ieri s-au împlinit 65 de ani, res­pectiv 55 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu la Sighet şi exact în aceeaşi zi şi lună, dar după un deceniu a prietenului şi cola­boratorului său, Ion Mihalache, la Râmnicul Sărat. „Sâmbătă  la Sighet, i-am comemorat    pe Maniu şi Mihalache, iar    duminică ne-am deplasat la Bădăcin, judeţul Sălaj, unde în fiecare an, prin grija şi strădania lui Ion Andrei Gherasim şi a parohului bisericii greco-catolice din Bădăcin, are loc comemorarea lui Maniu. Au fost peste 150 de persoane din lumea satului, senatori şi deputați PNŢCD din perioada guvernării 1996 – 2000, membri țărăniști din toată ţara, inclusiv Arad şi Timiș, care au adus un omagiu la bustul ma­relui erou-martir al neamului românesc, pe care toţi îl vene­răm şi dorim să contribuim la continuarea idealurilor, principiilor şi valorilor de unitate națională, democrație, libertate, demnitate, pentru care ei s-au sacrificat“, a punctat dr. ing. Tudor Caracioni, preşedintele  Partidului Naţional Ţărănesc Maniu- Mihalache, Filiala Arad.
Cei prezenţi au vizitat muzeul memorial Iuliu Maniu,  au depus coroane de flori la bustul lui Iuliu Maniu din Dealul Ţarinii. De ase­menea a fost susţinută şi o conferinţă despre Marea Unire şi a fost lansată cartea lui Marin Pop, „Corneliu Coposu si exilul românesc sub lupa Securității ”. Merită amintit că s-a depus o coroană şi din partea Ministerului Apărării Naţionale.
(G.C.)

Recomandările redacției