Este un fapt de netăgăduit că ritmul vaccinărilor nu este foarte alert. Motivele sunt și subiective, dar și obiective. Cum ar fi că marii producători au încetinit ritmul livrărilor. Nu insistăm acum. Însă este cert că organizarea acestei campanii trebuie îmbunătățită. Și, cel puțin în acest momen,t în România sunt mai mulți doritori de a se vaccina decât doze disponibile. Altfel spus cererea este mai mare decât oferta.  Cu alte ocazii scriam despre „talentul” nostru de a fi inadecvați. Avem  acum un exemplu concret. Cazul Moldova. Iarăși. Din punctul meu de vedere Moldova este o cauză pierdută. Acum în anul 2021. Pasul se putea face, dar în 1990-1992. Imediat după unirea Germaniei și dezintegrarea fostei U.R.SS. Iliescu n-a avut curaj sau viziune ori poate nici nu a vrut. Nu mai contează . Acum toate acestea devin prea costisitoare și fără rost. Sigur, poduri de flori, poezii, limbă, plângem, ne batem pe umeri și (unii) speră. Cinic vorbind, am aduce o sărăcie în plus și o minoritate mai mare decât cea maghiară. Și probleme cu sacul. Astăzi, chiar dacă unii vor sări în sus, Moldova s-a rusificat. Cel puțin pe jumătate. Chiar pe democrata Sandu o cheamă „subtil” Maia.  Nu   este ea de vină, desigur. Oricum , ca să fim sinceri până la capăt, administrația românească din Moldova, după Marea Unire n-a lăsat  doar amintiri frumoase. Explicația este simplă: erau trimiși în Basarabia, foarte mulți funcționari cu „bube” în cap. Ca într-un exil. Iar gândul lor era să-și scoată pârleala. Sigur, nu am pretenția să absolutizez, dar este o parte de adevăr.  În zilele noastre nu facem pod de flori, ci pod de …„biontec”. Mai clar „România a pregătit un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova – pachet care se referă inclusiv la susținerea procesului de vaccinare anti-Covid prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. România va mai furniza Moldovei, așa cum a mai făcut-o, medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților cu COVID-19. De asemenea, va mai fi prelungit  și Acordul bilateral privind grantul românesc nerambursabil, în valoare de 100 milioane de euro. Având în vedere situația extrem de complicată a agricultorilor din Republica Moldova, care au fost nevoiți să îndure, doi ani consecutiv, efectele secetei cumplite, România a decis să acorde fermierilor moldoveni, ca ajutor extern, aproximativ 6.000 tone de motorină”. Da, în regulă, numai că în acest timp și agricultorii noștri, de aici, se plâng că nu au aia, nici cealaltă, ba și banii de subvenții le intră cu întârziere.  Sigur și moldovenii de dincolo vor o țară ca afară. Este normal și este dreptul lor.  Deocamdată însă,  noi trebuie să ne  ajutăm pe noi. Că nu stăm  prea bine.Nici pe departe. Asta ca să fim eleganți în exprimare. Și până la urmă, costurile acestor cadouri le suportăm noi. Că doar  noi plătim aici impozite și taxe. Nu Neculai, Maricica, Igor, Maia sau cine mai vreți.

Recomandările redacției