Recent în primul număr din acest an al revistei Poesis de la Satu Mare a apărut o cronică la volumul „Pur şi simplu” al colegului nostru Petre Don. Intitulată „Confesiune lirică, între sentimentalism şi inadaptare” cronica are două părţi: „Erou marginal, crai de mahala” şi „Poezia micilor evenimente”.
„Petre Don e tipul poetului marginal, risipitor, boem, un poet cu experienţa scrisului anecdotic, cu accente dramatice”
Gheorghe Mocuţa, Poesis,
nr. 1,2,3/ 2013
Vă reamintim că Volumul „Pur şi simplu” a apărut în 2012 la Editura Mirador cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad. Recomandarea de pe coperta a IV-a a cărtii îi aparţine lui Nicolae Bercea. Autorul, Petre Don s-a născut la Curtici în 1951. În prezent este corector şi editorialist al cotidianului Glasul Aradului.
Poesis este un magazin literar trimestrial, fondat în iunie 2010. Apare la Satu Mare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Redactor şef al publicaţiei este poetul Claudiu Komartin. Acelaşi număr mai cuprinde versuri de Emil Botta, Ioan Nistor, Virgil Mihaiu şi Filip Kollo, mai multe cronici de carte, relatări de la decernarea premiului naţional Mihai Eminescu, precum şi un interviu cu un alt poet arădean: Petru M. Haş, realizat de Amelia Stănescu.

A1 801
Pieton rănit grav de un taxi pe trecerea de pietoni, pe strada Poetului (foto, video)
citește mai mult »
„Petre Don e tipul poetului marginal, risipitor, boem, un poet cu experienţa scrisului anecdotic, cu accente dramatice”
Gheorghe Mocuţa, Poesis
Doamna Cristina Lazurca,
legat atat de afirmatia de mai sus cat si de „Poetul arădean Petre Don – elogiat în revista Poesis”, redau mai jos un fragment dintr-un articol izvorat din „Ganduri ciobite” tot cu Petre Don!? Pur si simplu…Fiecare Adam pe Eva(Cuvantul) lui piere, nu-i asa?
„Tuturor acelora care fac rău cu voia lor lui Lady UTA, le urez cu respect următoarele:
Să nu vadă niciodată un apus frumos de soare fără să nu-l mănânce limba şi gleznele; să nu aibă parte de o femeie decât dacă bate mătănii spre Mecca şi face incantaţii zeului vântului, Eol; când vrea să-l citească pe Eminescu să i se împleticească limba şi să nu găsească sarea la masă; să-i fie rău când îi e bine; să caute în neştire strada Poetului şi să dea mereu de strada Abatorului; să aştepte cu o umbrelă deschisă preventiv inaugurarea fântânii artezene de pe Mureş, cântând balada ciobanului care şi-a pierdut turma; să-i vină soacra în vizită şi să nu plece şase luni; să-şi încurce proprii copii cu ai vecinului; să stea cocoţat pe turla Bisericii Roşii şi să ceară ploaie pentru culturile de primăvară; să vrea să meargă pe un stadion de fotbal şi să ajungă întotdeauna la Bodega „Broasca săltăreaţă.“ Să viseze rufe-ntinse şi să vorbească prin somn, recitând din cartea de telefon. Gata!” – Petre Don, „Blestem din dragoste de Lady UTA”