pogacsicsPortarul maghiar care a jucat ultima dată la FC Bihor s-a pregătit cu UTA aproximativ o săptămână, dar, precum Dulcea sau Briceag, n-a mai avut încredere că situația la Arad ar putea lua o turnură normală și a plecat de aici.
Site-ul liga2.ro anunță că goalkeeper-ul Krisztian Pogacsics a semnat un contract pe un an cu nou-pro­movata în prima ligă Săgeata Năvodari, acolo unde mai joacă arădenii Ovidiu Vezan și Cristi Munteanu. Pogacsics a ajuns pe malul Mării împreu­nă cu Sorian, spaniolul David Lopez și sîrbul Popin. „Sunt jucători care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Suntem foarte mulţumiţi de toate transferurile pe care le-am făcut până acum, nu ne-am fi gândit la începutul campionatului că după primele cinci etape vom fi neînvinşi şi vom avea cinci puncte, mai ales că au fost şi două deplasări consecutive. Sunt mândru de jucătorii care au venit la Săgeata. 99 la sută am încheiat campania de achiziţii”, a declarat managerul grupării constănţene, Aurelian Băbuţan.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției