FOTO: UTA Media Design

Echipa arădeană a reușit un nou succes departe de casă, adunând șapte astfel de reușite și devenind lider din punct de vedere al victoriilor externe. Acest lucru vine să confirme faptul că Aradul, respectiv arena „Motorul” oferă condiții jalnice propriei echipe, lucru ce se reflectă în rezultatele obținute în fața propriulor suporteri.
La Balotești, utiștii nu au avut, însă, cel mai bun start de meci. Stănescu a reușit să împingă balonul în plasă din interiorul careului după o centrare venită din partea dreaptă încă din minutul 4. UTA a trecut la conducerea jocului, dar șuturile lui Tănase și Chindriș nu au nimerit spațiul porții. Gazdele au replicat prin Bâtfoi și Stănescu, dar nici aceștia nu au reușit să-și cadreze execuțiile. Copil a ratat o mare ocazie în minutul 21, atunci când a reluat din voleu peste poartă din 6 metri.
Câteva minute mai târziu, Iordan a respins execuția cu capul al lui Manea, pentru ca egalarea să vină în minutul 27. Copil a centrat din corner, Adrian Petre a urmărit respingerea defensivei gazdelor, a sărit balonul peeste Iordan și a împins balonul în poartă. Până la finalul primei reprize, Curtuiuș și același Adi Petre au fost aproape de golul doi, dar nu au nimerit poarta.
Actul secund a debutat practic cu a doua reușită a lui Petre, care a urmărit balonul respins de Iordan după șutul lui Curtuiuș și a înscris sec, sub transversală. Curtuiuș a ieșit și el la rampă cu două șuturi bune ce au trecut puțin pe lângă poartă, pentru ca, în minutul 75, Adi Petre să realizeze hattrick-ul după ce, angajat de Andor, a trecut mingea printre picioarele portarului și a înscris în poarta goală.
Același golgheter arădean a scos, cu cinci minute înainte de final și o lovitură de pedeapsă pe care tot el a transformat-o cu precizie. Scorul final a fost, însă, stabilit de către Ioniță, care a punctat din interiorul careului pentru 2-4.
Victorie clară obținută de UTA, grație lui Adrian Petre, puștiul arădean care a ajuns la 17 goluri în acest sezon.
Formații:
CS Balotești: Iordan – Răuţă, Darie, Filip, C. Dedu – N. Ion, Antoche – Val. Andrei (min. 89 – Ioniță), Stănescu (min. 70 – Păduraru), Fl. Niculae (min. 83 – Marciuc) – Bâtfoi
UTA: Miron – Polgar (min. 87 – Polgar), Manea, Gligor, Burlă – Andor, Chindriș (min. 87 – Jorza), Tănase, Copil – Petre, Curtuiuș (min. 86 – Covaci)
Arbitri: Bogdan Anghelinei (Galați) – Florin Burlacu (Urziceni),
Cristian Voicu (Focșani). Rezervă: Cristina Trandafir (București)
Observatori FRF: Laurențiu Vărgatu (Brăila), Andrei Simion (București)

Recomandările redacției