Asistăm la o polarizare fără precedent a societăţii româneşti. Sloganul comunist „Cine nu e cu noi e împotriva noastră” ţine loc de moto personal pentru foarte mulţi români. Din păcate… Nici măcar pe vremea lui Băsescu – perioadă-etalon pentru divizarea societăţii – nu cred să se fi înregistrat un asemenea frenomen, o asemenea prăpastie.
Un rol determinant în această ruptură îl are şi facebook-ul, cea mai importantă reţea de socializare, care – trebuie să recunoaştem – pe vremea lui Băsescu era încă un mic puişor, desconsiderat în majoritatea cazurilor.
Şi totuşi, dincolo de lupta politică, dincolo de Facebook sau de alte influenţe mai mult sau mai puţin importante, cum de s-a ajuns la un astfel de derapaj? Cauzele sunt multiple, pornind de la veşnica transformare a societăţii, nu doar ca şi vârstă, ci şi ca tendinţă spre libera exprimare.
Raportat la Revoluţie, trebuie să înţelegem că actualii reprezentanţi ai vârstei a treia, proaspeţii pensionari, sunt cei care în 1989 aveau în jur de 40 de ani, cei care acum sunt la vârsta majoratului şi au drept de vot nici nu erau născuţi, în timp ce majoritatea pensionarilor de atunci nu mai sunt printre noi. Deci, un electorat pe jumătate transformat şi, mai ales, mult mai bine informat. Nu mai merge cu sloganurile vechi, iliesciene, gen „Nu ne vindem ţara” sau „N-aţi mâncat salam cu soia”, aluzie la contracandidaţii lui Ion Iliescu din ’90, Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, pe care Revoluţia i-a prins în străinătate, departe de regimul comunist.
Libera exprimare şi mai ales libera informare reprezintă alte cauze ale polarizării societăţii. În general, votanţii tip PP-DD, PNG sau PRM, care prea nu-şi declarau simpatia politică dar acţionau cu maximă responsabilitate în cabina de vot, acum au fost înlocuiţi cu votanţi care-şi exprimă liber opţiunea, nu doar pe reţelele de socializare, ci şi în manifestări publice, gen mitinguri, participări la manifestări sportive sau alte evenimente cu caracter public. Este, într-un fel, o eliberare de sub mantaua ipocriziei (poate chiar a fricii), dar dintr-un alt punct de vedere, mai ales la manifestările publice, această eliberare riscă să degenereze, fie în confruntarea cu „rivalii”, fie cu forţele de ordine.
Nu mă refer la o anumită tabără, ci la oricare dintre aceste tabere „beligerante”, împărţite între pro-PSD şi haştag, cu mici nuanţe de raţiune, în cazul celor care nu fac politică, dar în funcţie de tematica mitingului, simt nevoia să se alăture. Aceste două tabere au ajuns la o adevărată întrecere pe temă, având ca miză numărul de participanţi, frecvenţa protestului, răspândirea în teritoriu, chiar şi gradul de inteligenţă (uneori poetică) a mesajelor de pe pancarte.
Această polarizare a atins apogeul tocmai în anul Centenarului Marii Uniri. La 100 de ani de la Marea Unire, acesat moment istoric ne găseşte mai dezbinaţi decât niciodată. Un paradox pe care nu-l înţeleg şi, mai ales, pe care nu doresc să-l accept. Fie şi pentru faptul că riscăm să eşuăm în a cinsti cum se cuvine sărbătoarea centenarului la fel cum am făcut şi cu celebrarea Simonei Halep. Iar vina este şi ea polarizată.

Recomandările redacției