Nu mai puțin de 420 de polițiști,  peste 250 intervenții la evenimente, aproape 300 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se  continuă  tendința de creștere a siguran­ței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.
În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, 105 poliţişti au acționat zilnic, pentru asigurarea climatului de     ordine şi siguranţă publică. Structurile de poliție au intervenit la 264 de evenimente sesizate prin SNUAU 112. Au fost constate 41 de infracţiuni, dintre care cinci în flagrant.
Se continuă astfel tendința de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 295 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depășește 117.000 de lei.  Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Inspectoratului de Poliție Jude­țean Arad, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, princi­- palul scop fiind diminuarea riscului rutier. Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 232 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care două pentru consum de alcool și 108 pentru viteză. De ase­menea, au fost reținute 27 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
(C.G.)

Recomandările redacției