Poliția Locală și-o ridică singură…. la cer. Polițiștii locali arădeni și-au ridicat, respectiv coborât propria mașină pe autospeciala pe care niciun șofer nu e nerăbdător să o vadă îndeaproape.

Fotografia a apărut pe site-urile de socializare, stârnind amuzamentul internauților. Unii vorbeau de economie de combustibil, noi credem totuși că este vorba despre staționare neregulamentară sau chiar blocarea circulației tramvaielor.

Într-un cartier al Aradului, pe o stradă adiacentă arterelor pricipale, a fost ridicată mașina Poliției Locale, inscripționată întocmai. Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 13.00. Amenda va fi suportată de Primăria Municipiului Arad, care nu tolerează indisciplină în instituțiile aflate în subordine.

 

  • Dan spune:

    Sunteti prost(i) informați.
    Masina este pe strada Ghioceilor, in fata unui service auto, iar daca îți funcționează minimum doi neuroni poți vedea ca mașina tocmai se descarcă, nu se încarcă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției