Poliția semnalează un nou tip de înșelătorie: cumpărături second- hand pe card!

0
283

Imaginaţia escrocilor nu cunoaşte limite, aceştia inventând noi şi noi metode de înşelare a naivilor. Mai nou, aceştia au găsit o nouă escrocherie, într-un domeniu din ce în ce mai extins în România, cumpărăturile second-hand. Poliţia Română atrage atenţia că au apărut profitori pe site-urile care vând obiecte second-hand care cer datele de pe card şi solicită atenţia în momentul în care sunt cerute astfel de date. Poliţiştii explică şi cum operează infractorii. „Ochii mari unde «arunci» cu datele de pe card”, a scris, duminică, Poliţia Română, într-o postare pe Facebook. Poliţiştii explică faptul că „au apărut din ce în ce mai mulţi profitori ai site-urilor pe care se vând obiecte second-hand”.
Poliţiştii prezintă şi câteva dintre indiciile care vă pot ajuta să îi descoperiţi: „Vă păcălesc că vor să cumpere imediat şi nu pun întrebări extra despre produs. Limba română scrisă lasă de dorit… Google Translate nu este chiar un geniu! Vă anunţă că ei au plătit deja într-un cont al site-ului, iar dumneavoastră nu trebuie decât să introduceţi datele cardului pentru a primi suma respectivă… NU FACEŢI ASTA! Vă sugerează să le trimiteţi mai multe informaţii despre produs pe un număr de telefon din afara ţării”.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.