• Scandalul gunoaielor se lasă cu dosar penal pentru abuz în serviciu
  • Anchetatorii vorbesc despre disfuncționalități, au suspiciuni și vor să vadă actele.
  • Documentele trebuie predate de ADI Deșeuri până pe 21 iunie. 
  • Polițiștii ar putea avea informații venite din partea unor cunoscători în domeniu.

Scandalul gunoaielor, care a fost la un pas să transforme Aradul într-un oraș din lumea a III-a nu a rămas fără ecouri. După ce a fost clar pentru toată lumea că RETIM, firma care a preluat colectarea gunoiului menajer nu a fost pregătită pentru a se putea apuca de lucru în condiții decente, au început să curgă controalele și amenzile. RETIM a fost amendată de Poliția Locală și Garda de Mediu, ADI Deșeuri a fost de asemenea sancționată și în plus a fost verificată de Corpul de Control al Ministrului Mediului.
Acum, pe fir a intrat Poliția. Conform unei ordonanțe emise miercuri, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Jude­- țean Arad a demarat o anchetă la ADI Deșeuri. De altfel, în cauză a fost constituit un dosar de urmărire penală, privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
„Din sesizarea în cauză rezultă că au existat mai multe disfuncționalități în ceea ce privește colectarea gunoaielor pe raza județului Arad de către SC RETIM Ecologic Service SA din Timișoara […], rezultate din lipsa autospecia­- lelor, a personalului precum și a autorizației de mediu. Aceste aspecte ridică suspiciuni în ceea ce privește modul de atribuire a contractului de prestări servicii în cadrul licitației organizate”, se arată în document. Pe cale de consecință, polițiștii solicită o serie de acte, printre care dosarul întocmit pentru organizarea licitației și statutul ADI Deșeuri. Acestea trebuie predate la Poliție până pe 21 iunie.
Mai trebuie spus faptul că anchetatorii ar putea avea o serie de informații venite din partea unor cunoscători în domeniu, care sunt extrem de nemulțumiți de modul în care s-a încheiat afacerea.
Bîlcea: „Se pot găsi lucruri interesante”
Contactat telefonic, pentru
a i se cere un punct de vedere cu privire la ancheta Poliției, Adrian Țolea, directorul ADI Deșeuri ne-a declarat că nu dorește să comenteze, dar a recunoscut veridicitatea informației. „Da, este adevărat. Am primit solicitatea de la Poliție, am înregistrat documentul și am informat AGA. Mai multe întrebaţi-l pe Sergiu Bîlcea căci el a semnat toate actele legate de această licitaţie”, sus­ține Țolea.
La rândul său, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și președintele ADI Deșeuri susține că polițiștii ar putea găsi multe lucruri interesante, având în vedere că este vorba despre un proiect din 2010. „Oamenii își fac doar datoria. În momentul de față este important ca fiecare instituție să-și spună punctul de vedere. Pentru că este un proiect din 2010, se pot găsi foarte multe lucruri interesante”, a declarat Sergiu Bîlcea.
De menționat că între Țolea și Bîlcea se dau lupte serioase, din cauza gunoaielor. Dacă Bîlcea vrea capul lui Țolea, pe motiv că cineva trebuie să plătească pentru dezastrul provocat de RETIM la Arad, Țolea sus­ține că vicepreședintele CJA nu a fost desem­nat în mod legal ca președinte al ADI Deșeuri.

Recomandările redacției