O echipă operativă a Direcției Generale Anticorupție Timișoara a prins un agent-șef adjunct al Poliției Rutiere Arad cu țigări de contrabandă asupra sa. Acesta a fost oprit în trafic pe DN7, între Nădlac și Pecica, în mașina sa găsisndu-se câteva bacuri de țigări. Operațiunea DGA a avut loc spre sfârșitul săpămânii trecute, în noaptea de joi spre vineri. Conform unor surse judiciare, agentul a încercat să nege acuzațiile, afirmând că a găsit țigările pe drum și le ducea la sediu pentru a le preda colegilor în vederea efectuării cercetărilor.
Acest lucru însă nu a fost crezut de către echipa DGA deoarece aceștia erau deja informați despre contrabandă, agentul arădean fiind prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Conform reprezentanților Parchetului, în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (cu țigări), polițistul fiind cercetat în stare de libertate.
Actualitate 19
Consumul de energie poate fi redus cu o treime prin măsuri de eficientizare
citește mai mult »