ACTIUNE POLITIE - TIMISOARA
Poliţia Română a desfăşurat, în 2014, mai multe acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor, ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificatie, fiind întocmite peste 1.900 de dosare penale, aplicate peste 58.500 de sancţiuni contravenţionale şi au indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 31.000.000 de lei.
Acţiunile desfăşurate de poliţişti în domeniul morăritului şi panificaţiei au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment, iar cele desfăşurate în Portul Constanţa și la nivel național, au dus la creşterea cu 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioadele similare ale anului trecut.
“Până la data de 23 decembrie a.c., s-au verificat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deşeuri metalice şi nemetalice, produse alimentare şi nealimentare) şi peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor. Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale în domeniul morăritului şi panificaţiei “, preciza Poliţia Română.
Un exemplu concludent îl reprezintă judeţul Arad, când, la data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, împreună cu poliţişti rutieri, au depistat în trafic, la intrare în Secusigiu, un autotractor cu semiremorcă, aparţinând unei societăţi comerciale din Deva, care transporta 23.640 de kilograme de grâu boabe pentru o altă firmă.
În urma verificărilor s-a constatat că cerealele nu erau însoţite de factură fiscală şi contract de vânzare cumpărare. În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de grâu a fost confiscată şi lăsată în custodie la un depozit autorizat din Arad.

  • Mariana Mitru spune:

    Proiect la nivel national si international pentru care se cauta
    persoane cu abilitati de operare calculator,
    cu sau fara experienta si presupune navigare pe internet pe o tema data,
    cca 3 ore pe zi. Se asigura training si plata proportional cu rezultatele
    obtinute.Dupa rezultate, poti primi si o scrisoare de recomandare pentru CV-ul
    tau Pentru informatii trimite un mail cu textul „INFO” la adresa de
    mail: mariana.mitru@gmail.com

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției