Polițiștii arădeni au dat amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție

0
481

În ziua de 29 septembrie, poliţiştii și jandarmii arădeni au desfăşurat
acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării
de alertă. 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 1.702 persoane,
verificate 70 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de
agrement, gări, autogări, spații de cazare) și 34 de mijloace de transport în
comun/persoane.

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.500
de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de
Urgență al Județului Arad nr. 141 din 15 septembrie 2021, din data de 16
septembrie, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice
închise, mijloacele de transport în comun, precum și în stațiile pentru transportul
în comun, zona piețelor, târgurilor, spațiilor comerciale precum și în orice zonă
cu potențial de aglomerare, unde nu se organizează controlul epidemiologic la
accesul în perimetru, din Județul Arad.

Totodată, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază
de 100 de metri în jurul unităților de învățământ din Județul Arad, pentru
persoanele care staționează în acest perimetru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.