În luna cu cele mai frumoase sărbători din an, polițiștii arădeni au adăugat două atribuții pe lângă cele specificate de fișa postului: ajutor al lui Moș Nicolae și Moș Crăciun.

Astfel, luându-și în rolul în serios, în ajun de Sf. Nicolae, două familii încercate de lipsuri și griji, din Arad și Galșa, au primit vizita polițiștilor, care au venit încărcați cu daruri.

Copilașii și părinții au răsplătit gestul polițiștilor cu cel mai sincer și frumos zâmbet, care a luminat sufletele tuturor.

„Un gest mic pentru noi a adus atâta bucurie încât, în perioada care urmează, aceste activități vor continua. Donațiile polițiștilor arădeni vor contribui la masa de sărbători a mai multor familii nevoiașe din județ”, declară reprezentanții IPJ Arad.

Recomandările redacției