colaborarePoliţiştii români şi maghiari lucrează împreună în sezonul estival, atât în România cât şi în Ungaria, pentru fluidizarea traficului rutier în apropierea frontierei, dar şi pentru menţinerea ordinii publice. Valorile crescute de trafic şi fluxul mare al celor care tranzitează Frontiera de Vest a României în perioada sezonului estival, au dus la intensificarea relaţiilor de cooperare poliţienească între IPJ Arad şi IPJ Bekes- Ungaria, acestea concretizându-se în acţiuni comune pentru fluidizarea traficului rutier, dar şi schimburi de experienţă pe linie de ordine publică, pentru menţinerea unui climat de siguranţă în rândul turiştilor aflaţi în zonele turistice şi de agrement din cele două judeţe vecine. „Astfel, în perioada 5-18 august, sub genericul «ESTIVAL 2013», va avea loc un schimb de experienţă pe linie de ordine publică prin constituirea unor patrule mixte româno-maghiare care vor acţiona, simultan, în municipiul Arad şi localitatea Gyula, judeţul Bekes – Ungaria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.
Aflate la a cincea ediţie, activităţile comune de patrulare sunt efectuate în zone de agrement dar şi cu ocazia ma­nifestărilor culturale sau religioase care au loc în această perioadă, în vederea prevenirii şi scăderii numărului de infracţiuni, atât în România cât şi în Ungaria.

Recomandările redacției